Vicepreşedintele PNL, deputatul de Olt Gigel Ştirbu crede că demisia vicepremierului Sevil Shhaideh este un gest de normalitate. Cu toate acestea social democrații olteni dar și cei de la centru au făcut un zid de protecție în jurul deja celebrei doamne.
„Menţinerea în funcţie a unui ministru asupra căruia planează suspiciuni de corupţie aduce serioase prejudicii de imagine României pe plan extern şi afectează grav credibilitatea Guvernului. Având în vedere că procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus deja efectuarea urmăririi penale în cazul doamnei Shhaideh, gestul de normalitate care s-ar fi impus în acest caz, într-un stat de drept, ar fi fost acela ca imediat doamna ministru să-şi prezinte demisia până la rezolvarea problemelor penale, lucru care nu s-a întâmplat. Suntem cu toţii de acord că prezumţia de nevinovăţie este valabilă pentru orice cetăţean, şi evident că se aplică şi în cazul doamnei ministru, însă politicienii au obligaţia de a înţelege că o situaţie de acest gen are o încărcătură politică grea, mai ales într-un stat precum România, care se află încă sub monitorizarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare”, declară Gigel Ştirbu.
Parlamentarul liberal solicită deasemenea premierului Mihai Tudose revocarea vicepremierului Sevil Shhaideh atât din funcţia de vicepremier, cât şi din funcţia de ministru Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.