STATISTICĂ SURPRINZĂTOARE. CÂȚI SALARIAȚI ȘI CÂȚI PENSIONARI SUNT ÎN OLT

0
470

Cele mai recente date raportate de Direcţia Regională de Statistică (DRS) Olt arată că efectivul de salariaţi era, la sfârşitul lunii martie 2021, de peste 74.000 de persoane, în scădere cu mai mult de 150 de persoane faţă de luna corespunzătoare din anul 2020.

Și numărul pensionarilor, în trimestrul IV 2020, a scăzut cu 0,4% faţă de perioada similară din 2019, în timp ce pensia medie a crescut cu peste 16 procente. „Efectivul salariaților la sfârşitul lunii martie 2021 a fost de 74.321 persoane fiind mai mic cu 154 de persoane (-0,2%) faţă de luna martie 2020 (74.475 persoane).  Totodată, numărul mediu al pensionarilor în trimestrul IV 2020 a fost de 92.586 persoane, cu 0,4% mai mic faţă de trimestrul IV 2019 (92.994 persoane), iar pensia medie a fost de 1.351 lei cu 16,3% mai mare faţă de perioada similară din anul precedent (1.162 lei)”, se arată în buletinul DRS Olt.