Statistică surprinzătoare. Câți salariați și câți pensionari are Oltul

0
673

Cele mai recente date raportate de Direcţia Regională de Statistică (DRS) Olt arată că efectivul de salariaţi era, la sfârşitul lunii martie 2020, de peste 74.000 de persoane, în creştere cu aproape 140 de persoane faţă de luna corespunzătoare din anul 2019.

În schimb numărul pensionarilor, în trimestrul IV 2019, a scăzut cu 0,4% faţă de perioada similară din 2018, în timp ce pensia medie a crescut cu peste 15 procente. „Efectivul salariaţilor la sfârşitul lunii martie 2020 a fost de 74.627 persoane şi a fost mai mare cu 134 persoane (+0,2%) faţă de luna martie 2019, când se înregistrau 74.493 persoane. Totodată, numărul mediu al pensionarilor în trimestrul IV din 2019 a fost de 92.994 persoane cu 0,4% mai mic faţă de trimestrul IV 2018 (93.405), iar pensia medie a fost de 1.162 lei cu 15,3 % mai mare faţă de perioada similară din anul precedent când a fost de 1.008 lei”, se arată în buletinul DRS Olt.