Statistică surprinzătoare. Câți salariați și câți pensionari are Oltul

0
466

Cele mai recente date raportate de Direcţia Regională de Statistică (DRS) Olt arată că efectivul de salariaţi era, la sfârşitul lunii februarie 2019, de peste 73.000 de persoane, în creştere cu peste 1.700 de persoane faţă de luna corespunzătoare din anul 2018.

În schimb numărul pensionarilor, în trimestrul IV 2018, a scăzut cu 0,1% faţă de perioada similară din 2017, în timp ce pensia medie a crescut cu peste 10 procente. „Efectivul salariaţilor la sfârşitul lunii februarie 2019 a fost de 73.615 persoane şi a fost mai mare cu 1.736 persoane (+2,4%) faţă de luna februarie 2018, când se înregistrau 71.879 persoane. Totodată, numărul mediu al pensionarilor în trimestrul IV din 2018 a fost de 93.405 persoane cu 0,1% mai mic faţă de trimestrul IV 2017 (93.527), iar pensia medie a fost de 1.008 lei cu 10,2 % mai mare faţă de perioada similară din anul precedent când a fost de 915 lei”, se arată în buletinul DRS Olt.