Senatorul de Olt, Paul Stănescu vrea modificarea și completarea „Legii educației naționale nr. 1 din 5 ianuarie 2011” privind extinderea programului – pilot „Masă caldă în școli”.
În urma acestei modificări legislative, programul „Masă Caldă în școli” poate fi implementat și la nivelul unităților de învățământ, atât cu program normal, cât și în cele cu program prelungit sau cele în care se organizează programe „Școală după școală” pe de-o parte, iar pe de altă parte pot fi incluse toate școlile care în prezent nu au fost selectate în programul „Masă Caldă în școli”, acolo unde autoritățile locale au resursele bugetare necesare și decid acest lucru prin hotărâri de consiliu, dar și creșele, centrele de zi și grădinițele, se arată în expunerea de motive.
Având în vedere necesitatea continuării eforturilor pentru diminuarea ratei părăsirii timpurii a şcolii, în condiţiile în care valoarea acestui indicator se plasează încă peste media Uniunii Europene, fiind de 18,1% în 2017, 16,4% în 2018 şi 15,3% în 2019, conform datelor oficiale Eurostat, este nevoie de extinderea programului-pilot, „Masă caldă în școli”, care a debutat în anul școlar 2016-2017, în toate școlile în care autoritățile locale pot acoperi aceste cheltuieli, până când va exista posibilitatea de aplicare la nivelul tuturor unităților de învățământ din mediul preuniversitar.
„Așadar, se extinde la mai mulți copii programul «Masă caldă în școli», fără a avea însă niciun fel de impact financiar asupra Bugetului de Stat sau a Ministerului Educației, fiind un program complementar la cel deja existent, astfel încât să se ofere o masă în creșele, centrele de zi, grădinițele și școlile pentru care autoritățile locale au posibilitate financiară, dar nu au putut oferi acest lucru, în lipsa cadrului legal.
Fiecare copil al României are dreptul la educație, însă statutul socio-economic al familiilor din care provine, nu le permite nici măcar asigurarea zilnică a unui pachet, pentru a fi prezenți la orele de curs. De aceea, abandonul școlar a crescut, la toate nivelurile de învățământ, din școala primară, până la universitate, Ministerul Educației a comunicat faptul că se pierde aproape un sfert dintr-o generație, în opt ani de școală, în mediul rural.”, a declarat Paul Stănescu.