SPORTIVII ŞI ANTRENORII CU REZULTATE LA CAMPIONATELE EUROPENE ŞI BALCANICE, PREMIAŢI DE CJ OLT

Date:

Sportivii şi antrenorii din judeţul Olt, care au obţinut rezultate deosebite la Campionatele Europene şi Balcanice, la sporturi olimpice, în anul 2020, vor fi premiaţi de Consiliul Judeţean (CJ).

Preşedintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, a declarat că administrația judeţeană a alocat pentru premiere suma de 20.500 de lei. „ Din păcate, din cauza pandemiei, anul 2020 a fost un an sărac în competiții. Nu avem decât opt persoane premiate, patru sportivi și patru antrenori. Cel mai mare premiu este de 4.000 de lei, iar cel mai mic  este de 1.500 de lei. În anii trecuți ne întâlneam în cadrul unei sărbători festive în care aveam sala plină de sportivi pe care îi premiam, la fel cum facem, în fiecare an, și cu olimpicii. Din păcate, din cauza neținerii competițiilor, anul acesta nu putem să ne bucurăm de premierea multor sportivi. Nu va fi o festivitate. Noi ne vom întâlni cu ei pe 1 martie și le vom înmâna aceste premii”, a spus Marius Oprescu.

Potrivit unei hotărâri aprobate, joi, de aleşii judeţeni, premii individuale în valoare de 4.000 lei, se acordă sportivului şi antrenorului care au reuşit performanţa de a obţine locul I la Campionatele Europene (1 sportiv și 1 antrenor); Premii individuale, în sumă de 1.500 lei, se acordă sportivului şi antrenorilor care au reuşit performanţa de a obţine locul V la Campionatele Europene (1 sportiv și 2 antrenori); Premii individuale, în sumă de 3.000 lei, se acordă sportivului şi antrenorului care au reuşit performanţa de a obţine locul I la Campionatele Balcanice (1 sportiv și 1 antrenor); Premii individuale, în sumă de 2.000 lei, se acordă sportivului care a reuşit performanţa de a obţine locul al III-lea la Campionatele Balcanice (1 sportiv).

 

 

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Echipa TSD Slatina alături de Iancu și Floreanu au împodobit bardul

În fiecare an, tinerii social-democrați împreună cu deputatul Marius...

Deputatul Mihai Țiu: ”Zbor lin către eternitate, domnule General Radu Theodoru!”

Generalul (în retragere) Radu Theodoru, una dintre cele mai...

Subvențiile care intră la plată în luna ianuarie, anunțate de ministrul Florin Barbu

Fermierii din România vor primi în luna decembrie subvenţia la...