Spitalul Slatina are certificare ISO pentru managementul calității. Specialiștii unității medicale au lucrat aproape un an pentru obținerea acestui certificat.
Şeful Serviciului Managementul Calităţii din cadrul Spitalului Slatina, Mirela Vasile, a precizat că această certificare este important în competiția cu clinicile private.
„Avem certificare ISO, care este făcută de TUV, o firmă de prestigiu în domeniu. De la începutul anului trecut ne-am apucat să lucrăm pentru certificarea ISO, privind managementul calității. Este un certificat foarte important, pentru că așa putem să lucrăm pe standarde, reprezintă baza în managementul calității. ISO reglementează activitatea, indiferent că vorbim de spital, intreprindere sau laborator. ISO ne spune cum trebuie să procedeăm, sunt considerente generale. Așa se obține certificarea ISO, de aici poți să crești. ISO este primită pe toată unitatea medicală, cu reevaluare peste un an. Aproape un an s-a lucrat pentru obținerea certificatului ISO. Am chemat toți medici șefi de secție, în prezența reprezentanților firmei de certificare. Toți și-au stabilit obiective pe care le-au dus la un nivel de calitate de 80-90 la sută. Această certificare este important și în competiția cu clinicile private”, a spus Mirela Vasile.
Standardul ISO 9001 specifică cerințele generale pentru dezvoltarea, implementarea și îmbunătățirea sistemelor de management al calitatii, cu scopul de a satisface cerințele pacienților. Standardul ISO 9001 este cel mai răspândit standard de management la nivel mondial.
Certificatul ajută și la reducerea numărului neconformităţilor la nivelul unității medicale.