Continuă angajările la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Astfel, în perioada 3-7 iunie anul curent, instituția organizează o nouă serie de concursuri. De această dată, unitatea sanitară angajează patru muncitori, dintre care trei calificați și unul necalificat.
Este vorba despre fochist, treapta IV, nivel studii M/G, electrician, treapta I, nivel studii M/G , lăcătuș mecanic, treapta I, nivel studii M/G la Atelierul de întreținere și Reparații Instalații, Utilaje, Clădiri și un muncitor necalificat, treapta I, nivel studii M/G Ia Serviciul Administrativ, Aprovizionare – Transport. Durata contractului este pe perioadă nedeterminată.
Candidații care doresc să ocupe aceste posturi trebuie să aibă: calificare în meserie; diplomă de studii medii/generale, pentru postul de muncitor calificat, treapta IV – fochist; calificare în meserie, 9 ani vechime în meserie și diplomă de studii medii/generale, pentru postul de muncitor calificat, treapta I – electrician; calificare în meserie, 9 ani vechime în meserie și diplomă de studii medii/generale, pentru postul de muncitor calificat, treapta I – lăcătuș mecanic și diplomă de studii medii/generale, pentru postul de muncitor necalificat, treapta I. proba scrisă a examenuluui va avea loc pe 3 iunie, de la ora 9.00, iar interviul pe 7 iunie, de la aceeași oră. Termenul limită de depunere a dosarelor este 22 mai 2019, ora 16.00. Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obține la sediul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, str. Crişan nr. 5, telefon 0349/802.550.