Spitalele din Olt vor primi aproape 29 de milioane de lei

0
169

La nivelul judetului Olt, rectificarea bugetară, aprobată prin Ordonanța Guvernului nr. 19/2022, înseamnă suplimentarea cu 58.684.000 lei a creditelor de angajament de care dispune CAS Olt pentru anul 2022.

În urma rectificării bugetare, spitalele din județul Olt vor primi 28.896.000 lei. Din această sumă, 4.862.000 lei reprezintă alocație de hrană.

Pentru medicamente cu și fără contribuție personală au fost alocați 17.207.000 lei, pentru asistenţa medicală primară 2.057.000 lei iar pentru asistența medicală pentru specialitățile clinice 1.572.000 lei.

Pentru dispozitive medicale s-au mai alocat în urma acestei rectificări 608.000 lei, astfel suma aprobata pentru anul 2022 ajungand la 5.919.000. Și fondul alocat pentru asistența medicala de specialitate paraclinică a fost suplimentat cu 1.134.000 lei.

În ceea ce privește bugetul pentru îngrijiri medicale la domiciliu, acesta a ajuns, în urma acestei rectificări, la 781.000 lei, pentru asistență medicală stomatologică suma alocată pentru anul 2022 a ajuns la 1.279.000 lei, iar pentru servicii de urgență prespitalicești și transport sanitar s-au mai alocat 99.000 lei.