În spitalele din județul nostru există în continuare un deficit de de medici şi asistenți medicali. Chiar dacă autoritățile județene vor să acundă acest lucru, ba mai mult, nu fac nimic pentru a remedia această situație, cadrele medicale lipsesc din spitalele noastre, iar cei care au cel mai mult de suferit sunt pacienții. Nici aparatura medicală nu este una corespunzătoare, aceasta fiind principalul motiv pentru care medicii aleg să lucreze în străinătate. Din păcate, aceste probleme sunt întâlnite chiar în unităţile medicale principale din judeţul nostru.
Niciun spital din Olt nu funcționează la capacitate maximă în ceea ce privește numărul de personal angajat. Fie că vorbim de medicina de urgenţă, de obstretică ginecologie, boli infecţioase, cardiologie, neurologie, psihiatrie, chirurgie plastică, endocrinologie, chirurgie generală, chirurgie toracică, urologie, ORL, pneumologie, epidemiologie și multe alte secții, sistemul medical din județ are numeroase lacune de care autoritățile județene ar trebui să se preocupe mai mult. Aceste probleme există în primul rând din cauza deciziei medicilor de a pleca în străinătate, unde condițiile de muncă sunt mult mai bune, iar salariile mult mai motivante. Pe de altă parte, trebuie găsite soluţii care ţin de dotarea unităţilor medicale cu aparatură corespunzătoare, astfel încât medicii să le poată oferi pacienţilor servicii medicale în cele mai bune condiţii.
SJU Slatina caută asistenţi
Spitalul Județean de Urgență Slatina scoate la concurs și posturi de asistenţi medicali, contractul fiind pe perioadă nedeterminată pe următoarele compartimente: chirurgie toracică, boli cronice, terapie intensivă, O.R.L. , Bloc operator şi oftalmologie. Proba scrisă a concursului va avea loc pe 27 iunie 2017, de la ora 9.00, iar interviul în data de 30 iunie de la aceeaşi oră, iar cei din conducerea unităţii medicale speră că toate aceste posturi vor fi acoperite.
Americanii, norocul spitalului din Caracal
Spitalul Caracal deservește jumătatea de sud a județului Olt. La spitalul din Caracal ajung, în fiecare lună, sute de pacienţi. Deşi autorităţile nu vor să recunoacă, spitalul a început serioase proiecte de modernizare în urmă cu aproximativ 2 ani, după ce o angajată a bazei de la Deveselu a postat pe o reţea de socializare o serie de comentarii negative la adresa spitalului. Ea a povestit cum, din lipsa de paturi libere, i s-a improvizat un loc într-un salon şi ulterior a fost luată acasă de un medic pentru că la spital nu avea cine să o supravegheze. În jur de 20 de americani sunt trataţi în fiecare lună în spitalul din Caracal, iar pentru ei, cheltuielile sunt suportate de autorităţile americane.
Pentru a îmbunătăţi serviciile medicale un tomograf de ultimă generaţie, în valoare de 26 de miliarde de lei vechi, a fost instalat anul trecut la Spitalul Municipal Caracal, astfel încât caracalenii să-şi facă investigaţii complexe în localitate, fără a mai fi puşi pe drumuri. Investiţia a fost suportată de Ministerul Sănătăţii şi Primăria Caracal.
Criză de medici la spitalul din Corabia
Criza de medici ia amploare la Spitalul din Corabia. Conducerea unităţii sanitare a organizat de-a lungul timpului numeroase concursuri, dar fără niciun rezultat. Medicii nici măcar nu s-au prezentat la concursurile organizate, deşi autorităţile locale au încercat să îi atragă și cu locuinţe de serviciu. Cel mai mult de suferit au însă pacienții care sunt nevoiți să facă naveta în alte oraşe pentru a se trata. Corăbienii sunt nevoiţi să meargă la Caracal sau Slatina dacă au nevoie de tratament pentru că la spitalul din Corabia nu sunt medici pentru toate specializările.
Conducerea Spitalului Orăşenesc Corabia nu reuşeşte să rezolve problema deficitulului de medici, deși încearcă periodic să angajeze medici pentru locurile vacante din unitatea medicală. Autorităţile au investit și în aparatura medicală în speranța că vor atrage cadrele medicale, dar medicii sunt din ce în ce mai puţini. Unii au plecat, iar alţii au ieşit la pensie. În locul lor nu a venit nimeni, deşi Primăria le-a pus la dispoziţie şi locuinţe de serviciu. Spitalul are în prezent nevoie de un specialist în medicină internă, un neurolog, un specialist ATI, un medic la Secţia Boli Infeţcioase, un chirurg, un medic ORL, un cardiolog, un ortoped, un radiolog, un medic medină de urgenţă și un epidemiolog.
Anul trecut fost reabilitat ambulatoriului din Corabia, investiţia ridicându-se la 5,5 milioane de euro. Banii au provenit din fonduri europene, iar în proiect a fost cuprinsă şi achiziţionarea unui tomograf. Însă, chiar înainte de inaugurarea ambulatoriului, oficialii şi-au dat seama că aparatul nu încape pe uşă, fiind mai mare decât intrarea în unitatea sanitară. Tomograful comandat de pentru spital are 1,85 metri lungime şi 95 de centimetri lăţime, iar uşa Spitalului Orăşenesc Corabia avea 87 de centimetri. Mai mult, s-a constatat că încăperea nu era dotată corespunzător pentru examenul medical, lipseau uşile din plumb şi rampele de acces, pacienţii fiind nevoiţi să parcurgă zeci de kilometri pentru a face tomografii în alte oraşe. (Slatina sau Craiova).
Condiții jalnice la spitalul din Balș
Şi Spitalul Orăşenesc Balş se confruntă cu o criză de personal, iar cât despre condiţiile din spital, acestea lasă mult de dorit. Spitalul din Balş a ţinut mereu prima pagină a ziarelor din cauza condiţiilor mizere în care erau trataţi pacienţii. Unitatea medicală are însă nevoie de asistenţi medicali, infirmieri şi îngrijitori. Concursul va fi organizat pe 12 iunie-proba scrisă şi pe 15 iunie-interviul.
Însă, problemele legate de angajaţi nu sunt singurele. Spitalul orăşenesc Balş are nevoie urgentă de modernizare. Deşi unitatea medicală are doar două etaje, nu au fost puţine situaţiile în care bolnavii erau transportaţi cu o targă improvizată pe scări. Gravidele şi pacienţii în stare critică sunt plimbaţi pe scări până la etajele superioare pentru a putea primi îngrijiri medicale. Problema este cunoscută de Primăria Balş şi de reprezentanţii unităţii medicale, care au avut termen finalul anului 2016 pentru a construi ascensorul ce ar permite pacienţilor să ajungă fără a fi căraţi pe scări la sala de naşteri sau pe Secţia de Medicină Internă. Deși reprezentanții DSP Olt declarau la acea dată că se poate merge până la suspendarea activităţii unităţii medicale dacă nu sunt îndeplinite aceste condiții, iată că a mai trecut o jumătate de an fără a fi luată vreo măsură în acest sens. După finalizarea acestui proiect, reprezentanţii spitalului spun că vor avea în vedere şi extinderea camerei de gardă, care în prezent este foarte aglomerată.
Această problemă a fost repede „uitată”, căci, la începutul anului 2017 un alt scandal „zguduia” din temelii întreaga unitate medicală din Balș. Au fost făcute publice imagini care arătau cum instrumentarul medical era sterilizat în bucătărie, într-o oală de făcut mâncare. Imaignile au fost filmate de un angajat al spitalului, alarmat că pacienţii s-ar putea alege cu tot felul de infecţii, de pe urma procedurii necorespunzătoare. Pus în faţa înregistrării, directorul spitalului a negat, la început, acuzaţiile. Conducerea DSP Olt a cercetat cazul și a acordat avertismente angajaților responsabili cu sterilizarea acestor instrumente medicale.
În toate aceste situaţii nu are rost să ne mai mirăm că există la nivelul judeţului nostru o criză în ceea ce priveşte cadrele medicale. Poate toate problemele judeţului nostru vor dispărea odată cu schimbarea denumirii judeţului Olt în Olt- Romanaţi, sau cel puţin această nouă denumire ne va purta mai mult noroc în ceea ce priveşte investiţiile.