Ziua națională a României a fost sărbătorită cu cântec, joc și voie bună la Deveselu.
Cei o sută de ani de la Marea Unire au fost marcați și de autoritățile din comuna Deveselu printr-o serie de evenimente. Manifestările organizate cu acest prilej de către administrația locală, condusă de primarul Ion Aliman, au debutat la ora 11.00 cu un ceremonial religios, dar nu înainte de intonarea Imnului Național al României, urmat de alocuțiuni ale autorităților publice locale și depunerea de coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor din centrul localității.
De la ora 13.00, sub genericul „Hai să dăm mână cu mână, să petrecem împreună”, la Căminul Cultural din localitate a avut loc un spectacol artistic de excepție susținut de interpreți îndrăgiți de muzică populară, și nu numai. Rând pe rând pe scenă au urcat Dorina Mete, Costel David, Mihail Ștefan Minulescu, Grupul Vocal BEL CANTO, dar și alții.