Șofer din București, beat pe străzile din Olt

0
296
Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din municipiul București a fost depistat de polițiștii olteni, pe 17 aprilie, în comuna Colonești, conducând sub influența alcoolului. Șoferul nu a oprit la semnalul oamenilor legii astfel încât polițiștii au procedat la urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune:
La data de 17 aprilie a.c., în jurul orei 10:00, polițiștii Secției nr. 9 Poliție Rurală Scornicești, în timp ce desfășurau activități specifice în comuna Colonești, din județul Olt, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism.
Întrucât conducătorul autoturismului nu s-a supus măsurii, polițiștii au procedat la urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.
La scurt timp, autoturismul a fost oprit, iar la volanul acestuia a fost identificat un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din municipiul București.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.” transmite IPJ Olt.
Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, cercetările fiind continuate.