Ritmul de înfiinţare al societăţilor cu răspundere limitată în judeţul Olt urmează un trend ascendent. Numai în primele două luni ale anului, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, șapte olteni au avut curajul să intre în lumea afacerilor şi să îşi înfiinţeze câte un SRL-D (societate cu răspundere limitată-debutant).
În primele două luni ale acestui an la Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt au fost înmatriculate șapte firme, iar alte opt sunt în curs de înfiinţare. Astfel, numărul persoanelor din judeţul Olt interesate să-şi deschidă o afacere, mai ales atunci când şi statul le sprijină financiar, creşte de la o lună la alta. Numai în 2017 numărul SRLD-urilor a crescut cu 144, ceea ce este un lucru bun pentru judeţ. La începutul lunii martie anul curent numărul societăților debutante ajunsese la 567. De remarcat, este faptul că, din firmele înfiinţate, până în prezent, doar 26 au fost radiate.
Creşterea numărului de societăţi este motivată de eliminarea barierei de vârstă în sensul că acum orice român, indiferent de vârstă, care nu a mai avut o afacere şi doreşte să îşi deschidă propria microîntreprindere o poate face în mod gratuit. Domeniile preferate de cei care debutează în afaceri sunt: construcţii, service auto, transporturi şi comerţ prin internet. Tinerii care deţin SRL-D pot să obţină până la 10.000 de euro de la stat pentru a debuta în afaceri. Pentru o finanţare de 10.000 de euro de la stat, firma beneficiară va trebui să aibă disponibili de la bun început 20.000 de euro: 10.000 de euro pentru a acoperi partea de 50% din cheltuielile cu investiţia şi încă 10.000 de euro pentru a face restul cheltuielilor (50%) care ulterior îi vor fi decontate de stat prin acest ajutor de minimis de până la 10.000 de euro. Totodată, legea prevede scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult patru salariaţi, angajaţi pe perioadă nedeterminată, precum şi scutirea de la plata taxelor pentru operaţiunile de înmatriculare efectuate la Oficiile Registrului Comerţului. Mai trebuie precizat faptul ca în prima luna a acestui an nu a fost înființat niciun SRL debutant.
Ilie Bîzoi