ȘOC ÎN RÂNDUL LEGUMICULTORILOR OLTENI. Doar 2.260 de euro, subvenția în Programul „Tomata”

2
391

Președintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, Alexandru Stănescu, a precizat că legumicultorii care au accesat Programul „Tomata” vor primi 2.260 de euro și nu 3.000 de euro cât a fost subvenția în ultimii trei ani.

„Din păcate, trebuie să le dau o veste proastă producătorilor din județ. Suma stabilită pentru Programul Tomata nu este de 3.000 de euro, ci de 2.260 de euro. Cei de la Ministerul Agriculturii mi-au promis că la rectificarea bugetară vor completa suma și o vor duce la 3.000 de euro, dar nu s-a întâmplat așa, iar oamenii să se aștepte la 2.260 de euro. Am discutat mult cu ei, dar spun că nu au bani. Mi s-a spus că fac tot posibilul să deruleze și ciclul al doilea”, a declarat deputatul Alexandru Stănescu.

La nivelul județului sunt 5.353 de dosare eligibile, doar din comuna Izbiceni fiind peste 1.000 de cereri. Primarul din Izbiceni, Marian Gulie, a precizat că legumicultorii din zonă sunt dezamăgiți că subvenția pentru roșii a scăzut la puțin peste 2.000 de euro.

„Oamenii au crezut, inițial, că este o glumă că primesc mai puțin de 3.000 de euro. Oamenii și-au făcut un calcul când au înființat cultura, au considerat că 3.000 de euro sunt necesari, s-au obișnuit în ultimii trei ani să primească acești bani. Cei de la Izbiceni nu sunt oameni care stau cu mâna întinsă, sunt oameni serioși. Ei fac investiția încă din iarnă, iar subvenția pe care o primeau îi ajută să înființeze cultura viitoare. Au fost foarte dezamăgiți, au mare nesiguranță că nu vor mai primi acest sprijin financiar”, a spus primarul din Izbiceni.

Directorul Direcției Agricole Județene Olt, Gabriela Andronie, a confirmat că legumicultorii vor primi 10.784 de lei, echivalentul a 2.260 de euro. Cel mai probabil, fermierii își vor primi banii la începutul lunii septembrie.

 

2 COMENTARII

  1. Dati repede diferenta, escrocii trebuie sa achite Ethrelul dat pe gatul fraierilor, care le-au cumpaat mizeriile vopsite si otravite!

  2. Asa va trebuie caci multi dintre voi l-ati votat pe Iohannis si PNL, desi stiati ca astia sunt numai cu taierile. Uite ca se confirma din plin acest procedeu al lor, sa poata fura, o au in gena. Data viitore beliti bine ochii cu cine votati, dar nu ne asteptam la asta, in mare, suntem un popor de prosti!

Comentariile sunt închise.