1 Decembrie este ziua în care românii de pretutindeni sărbătoresc Ziua Națională a României, cel mai important moment din istoria neamului românesc. În urmă cu 105 ani, la 1918, la Alba Iulia a avut loc Marea Adunare ce a votat unirea Transilvaniei cu România, și a consfințit ceea ce acum numim România Mare.
Și la Slatina, autoritățile locale și județene din Olt s-au adunat la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza din municipiul Slatina pentru a lua parte la evenimentele desfăşurate cu ocazia Zilei Naţionale a României. Prefectul de Olt Mario De Mezzo, subprefectul Cosmin Floreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, cei doi vicepreşedinţi ai instituţiei, Virgil Delureanu şi Ionuț Ivan, primarul municipiului Slatina, Emil Moţ, împreună cu viceprimarii Gigi Vîlceleanu şi Alexandru Berechet, senatorul PSD Siminica Mirea, deputații PSD Marius Iancu, Emil Albotă, Florin Barbu și Cătălin Grecu, deputatul PNL Gigel Știrbu, directori de instituții și câteva mii de cetățeni au fost prezenți.
Manifestarea a debutat cu intonarea Imnului Naţional al României, urmat fiind de mesajul premierului Marcel Ciolacu transmis de prefectul Oltului, Mario de Mezzo:
”Este Ziua Națională a României, sărbătoarea tuturor românilor, o zi în care m-aș bucura să retrăim spiritul unității care i-a înflăcărat pe înaintașii noștri de acum 105 ani, înfăptuitorii Marii Uniri.
Prezentul ne provoacă să facem față unor situații pe care cu greu le-am fi anticipat cu doar câțiva ani înainte și care pun o lume întreagă la încercare, iar România nu este nici ea ocolită. Istoria și Marea Unire din 1918 au confirmat puterea unității noastre și, iată, avem prilejul, cu fiecare nouă provocare a prezentului, să demonstrăm că împreună, noi românii, avem puterea de a ne atinge marile obiective. Acest lucru implică eforturi din partea tuturor și, mai ales, o înțelegere a preocupărilor fiecărui român.
Consider că mesajul de unitate al acestei zile ar trebui să fie prezent în orice acțiune a noastră, indiferent dacă ne referim la cetățeni, societate civilă, mediul de afaceri, reprezentanți ai statului sau la clasa politică.
Când ceva tinde să ne dezbine, să ne amintim că suntem toți români și că avem un drum comun de parcurs ca națiune, de care depind prezentul și viitorul întregii societăți și al fiecărui cetățean. O Românie puternică, orientată spre dezvoltare, care să se reflecte în plan economic, dar mai ales în viața de zi cu zi a românilor, este un obiectiv firesc, capabil să ne unească.
La mulți ani, tuturor românilor!
La mulți ani, Romania!” este mesajul premierului Ciolacu.