Slatina Winter Cup 2018

Date:

Duminică, 10 februarie, a avut loc finala turneul de minifotbal deschis echipelor de copii născuţi în anul 2009. Evenimentul s-a ţinut la „balon” – Sport Arena situat în apropierea Școlii nr. 10. Organizatorii frumosului turneu au fost: Clubul Athletic Slatina, Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport şi Asociaţia Judeţeană de Fotbal.

Meciurile s-au desfăşurat în sistem turneu, pe 2 grupe. Au participat 8 echipe din Slatina, Craiova, Târgu Jiu,  Râmnicu Vâlcea, Piteşti, Alexandria şi Drobeta Turnu Severin. Atracţia principala a întâlnirii a fost prezenţa lui Valentin Badea, fost component al echipei Steaua Bucureşti. Acesta s-a declarat mulţumit de condiţiile de la acest turneu, el însuşi având o echipă de copii, categoria 2009.

După două zile de meciuri disputate cu multe faze spectaculoase, ca la orice competiţie, s-au stabilit şi învingătorii. Toate echipele participante au primit din partea organizatorilor cupe, diplome, medalii şi materiale sportive constând în mingi de fotbal.

A fost al doilea turneu organizat în acest an, Slatina devenind un important punct de referinţă naţional al fotbalului juvenil.

Din păcate, autorităţile locale efectiv nu au aflat de acest eveniment sportiv, prezenţa lor fiind un impuls lipsa pentru tânăra generaţie de fotbalişti.

Florina DINU

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Runda 17 încheie 2025 în eșalonul secund. CSC Dumbrăvița vs. CSM Slatina

Etapa 17 din sezonul regular în Liga 2 este...

CSM Slatina vs. Olimpia Satu Mare, în etapa a 16-a

Meciurile etapei 16 din Liga 2 Casa Pariurilor debutează...

CSC Dumbrăviţa – CSM Slatina 2-1

Formaţia CSM Slatina a pierdut, scor 2-1, meciul susţinut,...

CSM Slatina câștigă în fața formației CSC Șelimbăr

CSM Slatina s-a impus sâmbătă, pe terenul celor de...