SINDICATE PUȚINE ÎN JUDEȚUL OLT. Șeful ITM: „Majoritatea contractelor colective de muncă de la nivelul județului sunt negociate și încheiate cu reprezentanții salariațiilor”

0
713

Doar puţin peste 30 la sută dintre angajatorii din judeţ au înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Olt contracte colective de muncă. Negocierea colectivă la nivel de unitate este obligatorie, cu excepţia cazului în care angajatorul are încadraţi mai puţin de 21 de salariaţi.

La începutul acestui an, în evidența ITM, existau 611 unităţi cu peste 21 de salariaţi, sau inclusiv 21 (din care cu capital de stat 296, mixt 4 și capital privat 311), din care doar 186 au înregistrate contracte colective de muncă.

„Din cele 186 de contracte colective de muncă, 169 sunt înregistrate de către unităţi cu capital privat, 12 societăţi comerciale cu capital de stat şi cinci contracte colectiv de muncă încheiate de societăți cu capital mixt. În 2018 s-au înregistrat 93 de contracte colective de muncă față de 98 în 2017.
a precizat șeful ITM Olt, inspectorul șef Cristian Ungureanu.

Potrivit legii, este obligatorie iniţierea negocierii colective, nu încheierea contractului colectiv de muncă şi în foarte multe cazuri angajatorii dovedesc iniţierea negocierii colective şi, ulterior, renunţarea sau refuzul organizaţiei sindicale sau a reprezentanţilor salariaţilor de a participa la negociere. Negocierea colectivă este obligatorie numai la nivel de unitate, cu excepţia cazului în care unitatea are mai puţin de 21 de angajaţi. Durata negocierii nu poate depăşi 60 de zile calendaristice decât prin acordul părţilor.

Legislaţia în vigoare sancţionează doar refuzul angajatorului de a începe negocierea contractului colectiv de muncă, amenda fiind cuprinsă între 5.000 şi 10.000 de lei. Ca şi în cazul patronatelor, doar organizaţiile sindicale reprezentative au căderea de a sta la masa negocierilor, iar în situația în care la nivelul angajatorului nu există sindicat reprezentativ negocierea se face cu reprezentanții aleși ai salariaților”, a explicat şeful ITM Olt.

Totodată, acesta a adăugat că sunt puține sindicate în județul Olt, iar cele care există și-au obținut reprezentativitatea prin prisma federațiilor la care s-au afiliat pentru că nu au jumătate plus unu și nu au putut să obțină reprezentativitate în mod direct și drept urmare au recurs la o soluție legală afiliindu-se la o federație reprezentativă. Majoritatea contractelor colective de muncă de la nivelul județului sunt negociate și încheiate cu reprezentanții salariațiilor.