Situația de la TMK-ARTROM va fi rezolvată. Sindicalist: „Vor putea inclusiv să livreze marfa blocată”

0
1258

Aproximativ 500 de angajați ai TMK-ARTROM au protestat joi, 7 aprilie, în fața Guvernului României, solicitând rezolvarea situației companiei din Slatina, astfel încât să-și poată continua activitatea. 

Reprezentanții TMK-ARTROM și sindicaliști au participat la discuții cu reprezentanți ai primului ministru și specialiști ANAF, expunând situația în care se află compania din Slatina.

Cristel Ioțu, președintele Confederației Națională Sindicală „Cartel ALFA” – Uniunea Sindicală Teritorială Filiala Olt, a declarat că autoritățile au promis că până luni situația de la TMK-ARTROM va fi rezolvată, iar compania va putea în continuare să livreze marfa sechestrată în Portul Constanța.

„Avem promisiunea că până luni situația de la TMK-ARTROM va fi rezolvată. Avem promisiunea că vor fi deblocate conturile la băncile care au refuzat plata auxiliarelor (n.red. – bonuri de masă), plata furnizorilor, încasarea banilor de la beneficiari. Avem promisiunea că până luni situația va fi deblocată, ca să nu se închidă toată activitatea. Vor putea inclusiv să livreze marfa care este blocată în Portul Constanța. Am discutat cu consilieri ai primului ministru și cu reprezentanți ANAF, discuția a fost foarte tehnică și aplicată. Și alte țări s-au mai lovit de această situație, dar au avut cadrul legislativ pentru rezolvarea situației. Dacă situația nu se va rezolva, ne întoarcem la București”, a spus Ioțu.

TMK-ARTROM se confruntă cu mari probleme, după ce conturile i-au fost blocate, în contextul conflictului din Ucraina. Deși problema salariilor a fost momentan rezolvată, compania nu poate efectua alte tranzacții, iar marfă în valoare de zeci de milioane de dolari este blocată în diferite porturi din țară și străinătate, dar și în depozitele firmei din Slatina.

Guvernul României a transmis că va fi elaborat un plan de monitorizare a fluxurilor financiare, cu respectarea cardului normativ european.

„La Palatul Victoria a avut loc joi o întâlnire a reprezentanților Cancelariei Prim-ministrului și Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) cu cei ai mișcării sindicale TMK Artrom din Reșița și Slatina.
Cu această ocazie, a fost analizat impactul sancțiunilor dispuse la nivel european asupra activității combinatelor la care lucrează angajații din cele două orașe, fiind discutate soluții pe termen scurt și mediu, pentru protejarea locurilor de muncă.
Reprezentanții sindicatelor au solicitat  derogări pentru efectuarea de exporturi către SUA și Canada precum și livrări pe piața internă.
Alături de măsurile de deblocare a plății salariilor, a fost solicitată și menționarea altor drepturi asimilate celor salariale, conform contractelor colective de muncă, precum plata tichetelor de masă. Autoritățile vor analiza solicitările transmise, urmând să elaboreze, în cel mai scurt timp, un plan de monitorizare a fluxurilor financiare, pentru respectarea cadrului normativ european”, se arată într-un comunicat al Guvernului României.