Consiliul Judetean (CJ) Olt împreună cu Prefectura Olt și primăriile din județ vor organiza în acest an mai multe activități cu prilejul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri . În acest context, joi, 22 martie, în orașul Drăgănești Olt a avut loc simpozionul intitulat „Centenarul Marii Uniri”. Evenimentul a fost organizat de Primăria orașului Drăgănești Olt în colaborare cu Prefectura Olt, Consiliul Județean și Direcția pentru Cultură Olt.
Evenimentul a suscitat un interes deosebit, fapt relevat nu numai prin numărul mare de participanți, cât mai ales datorită personalităților politice prezente. Printre participanți, alături de primarul orașului Drăgănești Olt, Pantelie Rotaru și viceprimarul urbei, Dumitru Ciubuc, s-au numărat prefectul județului Olt, Silviu Neacșu, președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, vicepreședintele Consiliului Județean Olt, Virgil Delureanu, senatorul Renică Diaconescu, deputatul Marius Iancu, directorul executiv al Direcției pentru Cultură Olt, Gheorghe Iorga, precum și reprezentanți ai Asociației „Cultul Eroilor”, profesori și elevi de la Liceul „Tudor Vladimirescu”, de la Liceul „Tehnologic”, prelați, oameni de cultură, istorici dar și alții. Interlocutorii au evocat importanța evenimentului de la 1918. Evenimentul a fost presărat și cu foarte multe momente artistice susținute de elevii liceelor menționate mai sus și de Ansamblul „Rapsozii Oltului de Jos”.