Siminica Mirea, mesaj pentru studenți la început de an universitar

0
981

Senatorul de Olt din partea PNL, Siminica Mirea a adresat tuturor studenților un mesaj la început de an universitar. Aceasta s-a arătat profund impresionată de numărul tot mai mare de studenți care aleg să urmeze cursurile unei facultăți și a ținut să îi felicite atât pe studenți cât și pe profesori și să le ureze succes pe viitor. „Deschiderea anului universitar este, pentru mulţi studenţi, un moment încărcat de emoţie. Astăzi observ că mulţi tineri aleg să se îndrepte spre nivelul superior de educaţie, fapt ce mă bucură, fapt ce arată că ţara noastră are un viitor asigurat de o nouă generaţie, acea generaţie care este pregătită pentru ziua de mâine, pentru dezvoltarea socială şi economică a României. Le urez, din suflet, tuturor studenţilor, mult succes, iar cadrelor didactice, multă putere de muncă în misiunea nobilă de a pregăti tinerii care construiesc un nou viitor pentru România!”, a fost mesajul postat de demnitarul oltean pe pagina sa de socializare.