Siminica Mirea, interpelare adresată ministrului Afacerilor Interne

0
224
Senatorul de Olt, Siminica Mirea, a depus o interpelare adresată ministrului Afacerilor Interne privind repartizarea, după terminarea școlii, a absolvenților în județele de domiciliu:
Am depus în procedură parlamentară o interpelare adresată ministrului Afacerilor Interne, referitoare la posibilitatea/situația relocării cadrelor MAI în funcție de interesul locativ al angajatului. Repartizarea, după terminarea școlii, în județele de domiciliu, cu excepția cazurilor speciale, este posibilă! Important este să se vrea!
Pentru plata de chirii, ministerul cheltuie aproximativ 26 de milioane de euro anual. Ce s-ar face cu acești bani pentru întreținerea capacităților de lucru din teritoriu? Doar un exercițiu de imaginație…
Mizez pe buna intenție a ministrului Lucian Bode, pe implicarea reală a sindicatelor din structuri, pentru că putem mișca munții din loc! E normal, pertinent și chiar necesar! Hai să așteptăm răspunsul!” a precizat Siminica Mirea.