Senatorul de Olt, Siminica Mirea, a participat la Conferința internațională „Femeile parlamentare din România și promovarea egalității de gen ca angajament național”, unde a luat parte la un for de dezbateri aplicate menite să capaciteze potențialul femeilor din Parlament, precum și egalitatea de șanse la ocuparea posturilor de conducere în sfera publică, economică și publică. Un alt subiect al discuției s-a concentrat și pe identificarea unor mecanisme legislative care să conducă la eliminarea formelor de violență împotriva femeilor, în sfere private și publice.
”O adevărată onoare să particip la această conferință deoarece, cred cu tărie în forța femeilor de a schimba comunitățile de orice fel și de a le face mult mai prospere, cu o notă mai incluzivă, mai pline de solidaritate și, totodată, mai orientate către cultivarea stării de bine pentru fiecare om din societate în parte.
Apreciez și consider un real succes organizarea acestui context de dialog și dezbatere privind femeile în politica românească. În cele ce urmează, lansez aici o invitație către toți colegii mei parlamentari: trebuie să cooperăm, indiferent de culoarea politică, în vederea identificării mecanismelor legislative aferente eliminării tuturor formelor de violență împotriva femeilor.„ a transmis Siminica Mirea.