Siminica Mirea: ”Bugetul de stat pe anul 2022 este unul de echilibrare economică și socială, protejând simultan puterea de cumpărare”

0
185

Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2022 a fost lansat duminică dimineaţa în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Finanţelor, acesta fiind construit pe o estimare de creștere economică de 4,6% și un deficit de 6,24% din PIB. Pe marginea acestui subiect, senatorul de Olt Siminica Mirea a anunțat că partidul din care face parte își va respectă promisiunile și angajamentele făcute pentru care a intrat la guvernare!

”Toate măsurile propuse din pachetul social al PSD au finanțarea asigurată, iar bugetul de stat pe anul 2022 este unul de echilibrare economică și socială, protejând simultan puterea de cumpărare. Toate acestea pentru reducerea inflației și stabilizarea economiei naționale în vederea unei creșteri robuste.
Privind măsurile sociale propuse, niciuna dintre acestea nu ar fi existat în buget dacă Partidul Social Democrat nu intra la guvernare. Cele zece măsuri pentru creșterea nivelului de trai al românilor vizează creșteri de pensii, alocații și mărirea veniturilor persoanelor din grupurile vulnerabile. De asemenea, vizează sprijinul românilor de a trece mai ușor peste povara facturilor mărite și creșterii prețurilor.
Am intrat la guvernare și am îndeplinit cele spuse!” a precizat social-democratul.