Sfințirea Bisericii cu hramul Buna Vestire la Parohia Vișina Veche are loc duminică! Sunt așteptați credincioși în număr cât mai mare

0
502

Momente de bucurie pentru credincioșii ortodocși din comuna Vișina și nu numai, aceștia fiind așteptați în număr cât mai mare la slujba de sfințire / târnoșire a Bisericii cu hramul Buna Vestire la Parohia Vișina Veche.

Slujba de Sfințire a Bisericii are loc duminică, 26 mai începând cu ora 8.30 urmând ca după ora 9.30 sa se săvârșească Sfânta Liturghie arhierească.

Vor oficia slujba de Sfințire a Bisericii:

-Înaltpreafințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei;

-Înalttpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale si Meridionale;

-Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanaților și zeci de preoți din Protoeria Corabia.

La sfârșitul slujbei, credincioșii se vor închina la Racla cu moastele Sfântului Constantin Brâncoveanu Voievod, Racla cu mâna Sfantului Ierarh Nicolae, Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Ierarh Nicolae, așezate în pridvor și se vor închina în Sfântul Altar.

În această zi, accesul la sfintele moaște și Sfânta Biserică va fi permanent deschisă.

Foarte important, toți credincioșii fie că sunt bărbați ori femei se vor putea închina în sfântul altar al bisericii.

Marilena Vasile