Sfârșit tragic pentru un angajat al TMK-Artrom Slatina. Acesta a murit în curtea fabricii după ce a avut o criză de epilepsie, a căzut, şi s-a lovit la cap.
Angajatul era din Piatra-Olt și avea 57 de ani.
„În urma sesizarii personalului medical din cadrul unei societăți cu punctul de lucru în Slatina, cu privire la faptul ca un angajat a fost gasit decedat, echipa operativă din cadrul Poliție municipiului Slatina s-a deplasat de îndată la fața locului. Din primele verificări se pare că acesta s-ar fi simțit rău si a cazut in parcarea societății. În cauză a fost deschis un dosar penal și se efectuează cercetări pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.