Pe cât de magică și așteptată pentru unii, pe atât de apatică și plină de anxietate pentru alții poate fi perioada sărbătorilor de iarnă cu toată povestea ce se petrece în jurul ei. Dacă te regăsești în cea de a doua categorie, această informație îți va fi utilă să restabilești echilibrul emoțional și de ce nu, să pășești cu încredere în categoria oamenilor care știu să se bucure de această perioadă a anului exact ca niște copii sau cel puțin să o traverseze cu calm.
Anxietatea cauzată de sezonul întâlnirilor de familie apare odată cu primele amenajări stradale sau împodobiri a vitrinelor, a magazinelor. Adică, nici pe departe doar în ajun de Crăciun dar tocmai pe la început de noiembrie când drept triggere sunt tot felul de sclipici, brazi împodobiți, globulețe.
De ce totuși apare anxietatea într-o perioadă în care ar trebui aparent să fim cei mai fericiți?
Perioada sărbătorilor poate fi cea mai aglomerată perioadă a anului. Petrecerile de sărbători, schimburile de cadouri, adunările de familie, cinele de sărbătoare și decorațiunile sunt doar câțiva factori care joacă un rol major în agitația sezonului de iarnă.
De la o vârstă fragedă, ni se spune să cumpărăm cadouri pentru alții, să avem cel mai bun comportament pentru a PRIMI cadouri, să socializăm cu oameni pe care abia îi cunoaștem și să ne bucurăm de sezonul sărbătorilor.
Pe măsură ce devenim adulți, agenda este plină de activități diverse în preajma sărbătorilor. Călătorim pentru a revedea membrii familiei, participăm la mai multe petreceri de sărbători în aceeași zi încercând să mulțumim toți colegii și prietenii. Tot acest stres de a-i mulțumi pe ceilalți te poate ajunge din urmă. Plus că la toate se mai adaugă rapoartele de la serviciu pentru sfârșit de an și un buget dublu sau chiar triplu de care trebuie să dispui pentru a cumpăra un sac de cadouri, a împodobi casa și a pregăti masa de sărbătoare (sau mai multe).
DAR…Pentru a ajunge să te bucuri și tu de această „feerie” este absolut necesar să dezvolți limite sănătoase în preajma sărbătorilor. Ce înseamnă asta? Uneori este esențial să stabilești limite cu familia și prietenii pentru a evita să resimți anxietate și stres. Deci:
Limitează numărul vizitelor de familie la care participi. Deseori pentru a ajunge în casele celor dragi trebuie să conduci sau să te deplasezi cu transportul public pe distanțe foarte lungi iar atunci când mai sunt și temperaturi joase sau zăpadă, fii sincer(ă) nu e cea mai plăcută aventură. În loc să încerci să mulțumești pe toată lumea încearcă să stabilești din timp pe cine vizitezi de Crăciun, pe cine de Revelion, o altă sărbătoare, un simplu week-end. A alerga din casă în casă poate fi copleșitor și, deși s-ar putea să-i faci pe alții fericiți, îți faci un deserviciu.
Stabilește un buget. Cel mai eficient e să stabilești din timp o listă cu ce dorești să oferi celor dragi și cel mai bine să ai o pușculiță în care să pui bani deoparte pe parcursul întregului an special pentru cadouri. Astfel, presiunea financiară va fi mai ușor de suportat. Stabilește o limită și o listă strictă cu cine faci schimb de cadouri în acest an. Dacă ai o familie mare sau un grup de prieteni, atunci încercați să participați la un schimb de cadouri prin Moș Crăciun Secret (Secret Santa). Este mult mai distractiv și prietenos cu bugetul tuturor.
Îndrăznește să spui „nu”. A refuza o petrecere de sărbători la care nu ai timp sau nu vrei să mergi este ceva absolut normal. Dacă preferi să stai cu familia, să faci o activitate care îți va aduce mai multă satisfacție atunci optează pentru ea. Refuzul unei invitații poate fi o modalitate sănătoasă de a preveni anxietatea în această perioadă. Doar pentru că ai primit o invitație la o serbare nu înseamnă că trebuie să accepți.
Treaba ta nu ar trebui să fie să faci pe plac altora în preajma sărbătorilor, în detrimentul fericirii tale. Este în regulă să spui „nu” dacă înseamnă să eviți stresul și anxietatea.