Serviciul de Probațiune Olt supraveghează aproximativ 1.700 de persoane din județ, olteni ce au fost condamnați însă pedeapsa le-a fost suspendată sau cei liberați condiționat, fiind în atenția consilierilor de probațiune. Numărul celor liberați condiționat este destul de mic, de aproximativ 20 de persoane.
Deși sunt informații că activitatea la Serviciul de Probațiune Olt este suspendată de la izbucnirea epidemiei de coronavirus, adică din martie, Cătălin Vrînceanu, reprezentantul instituției, a precizat că toți consilierii de probațiune lucrează, însă sunt restricții.
„Avem în supraveghere 1.700 de persoane, în total, aceasta este statistica pe luna iulie. Ei vin la noi în funcție de ce stabilesc cu consilierul de probațiune. Avem activitate, nu este corectă informația că nu se lucrează. Programul a fost suspendat pe perioada Stării de Urgență. După această perioadă, noi ne-am reluat activitatea, în condiții de pandemie, cu câteva restricții”, a spus Cătălin Vrînceanu.
Serviciul de Probațiune Olt își desfășoară activitatea în incinta Tribunalului Olt.