Toate localitățile vor folosi în denumirea lor litera ”â” în locul literii ”î”, conform regulilor Academiei, iar actele de identitate, pașapoartele sau permisele de conducere vor fi modificate conform acestei grafii, a decis Senatul.
Proiectul de lege va fi transmis acum spre promulgare președintelui Iohannis. Măsura este propusă în contextul în care unor localități le-a fost schimbată, după 1989, prin lege, grafia numelui, fiind înlocuită litera ”î” cu ”â”, dar în cazul multor altor localități nu există vreun act normativ care să prevadă această modificare, relatează profit.ro.
Astfel, în Anexa la Legea nr. 2/ 1968 privind componența unităților administrativ teritoriale, numele localităților a fost modificat doar în cazurile particulare în care acestea au fost actualizate prin lege.
De exemplu, în 1994, orașul Cîmpulung a devenit prin lege municipiul Câmpulung, iar, în 2003, satul Sînnicolau Român, din județul Bihor, a devenit comuna Sânnicolau Român, astfel de modificări fiind frecvente în legislație. Folosirea grafiei cu ”â” nu este însă generalizată, astfel că dacă în județul Bihor avem Sânnicolau Român, întâlnim de asemenea și Sînmartin. Un alt exemplu elocvent sunt localitățile care au în nume componenta ”Târgu”: în timp ce în județul Gorj regăsim municipiul Târgu Jiu, în județul Mureș autoritățile folosesc scrierea cu ”î” în cazul municipiului Tîrgu Mureș.
În prezent, schimbarea denumirii unei localități este posibilă doar în urma unui referendum local și prin lege aprobată de Parlament. Prin urmare, proiectul de lege pregătit acum prevede că, ”în cazul unităților administrativ-teritoriale” care conțin în denumirea acestora litera ”î”, aceasta se va înlocui cu litera ”â”, prin aplicarea regulilor stabilite prin Hotărârea Adunării Generale a Academiei Române, din 17 februarie 1993, privind revenirea la ”â” și ”sunt” în grafia limbii române”.
Conform proiectului, înscrierea denumirii noii unități administrativ-teritoriale în actele de identitate, pașapoarte și permise de conducere se va realiza odată cu înlocuirea acestora la expirarea termenului de valabilitate. Senatorii au stabilit însă că, la cerere, actele respective vor putea fi modificate înainte de expirare.
Înscrisurile oficiale emise până la intrarea în vigoare a noii legi, în care denumirile sunt înscrise cu ”î”, își vor păstra însă valabilitatea. De asemenea, proiectul clarifică și cazurile în care unele comune au fost declarate orașe, dar nu a fost stabilit în mod explicit care sate trec la statutul urban și care român doar sate aparținătoare noului oraș, fiind propusă astfel actualizarea anexei legii privind componența unităților administrativ teritoriale. Potrivit unui amendament depus de UDMR, va fi interzisă orice modificare a limitelor județelor, orașelor, comunelor și satelor care are ca scop sau afect schimbarea ponderii cetățenilor aparținând minorității naționale.
Sursa: profit.ro