Aflat la primul său mandat de parlamentar, senatorul Paul Stănescu se dovedeşte a fi printre cei mai activi politicieni din Olt. Acest lucru reiese din raportul de activitate ale primelor șase luni de mandat. Liderul PSD Olt a fost inițiator în sesiunea parlamentară februarie – iunie 2017 a nu mai puțin de 16 propuneri legislative.
Președintele PSD Olt, senatorul Paul Stănescu, are cu ce se lăuda după prima sesiune parlamentară. Potrivit site-ului instituției pe care o reprezintă, alesul care face parte din Comisia pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală și Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități din Senat a semnat moțiunea depusă de coaliția de guvernământ împotriva Guvernului Grindeanu și a depus și semnat 16 inițiative legislative. Patru dintre acestea au devenit legi. De asemenea, senatorul Stănescu a susținut de la Tribuna Senatului și nouă declarații politice și a avut trei luări de cuvânt în plen.
Printre cele mai importante proiecte legislative pe care le-a inițiat și care între timp au devenit legi se numără cel referitor la modificarea alineatului(5) al articolului 65 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care prevede ca persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în Slatina şi pe o rază de 8 km în jurul acestei localități să beneficieze de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare, din cauza poluării generate de platforma industrială existentă în municipiul Slatina. Datorită importanței sale, proiectul legislativ a fost semnat de parlamentari indiferent de culoarea lor politică și a devenit Legea 144/26.06.2016 publicată în M.O. 491/28.06.2017. O altă propunere legislativă esențială, care ulterior a devenit lege este instituirea zilei de 10 octombrie – Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti. A devenit Legea 168/12.07.2017 publicată în M.O. 556/13.07.2017. O altă inițiativă legislativă care a devenit literă de lege este cea privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea exercitării pe teritoriul României a drepturilor conferite în contextul liberei circulaţii a lucrătorilor în cadrul Uniunii Europene. Inițiativa a devenit Legea 106/18.05.2017 publicatã în M.O. 381/22.05.2017. Tot lege a devenit și inițiativa senatorului Paul Stănescu privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. A devenit Legea 153/28.06.2017 publicată în M.O. 492/28.06.2017. Alte 12 iniţiative legislative depuse de senatorul oltean în acest răstimp, abordează teme din cele mai diverse, ținând cont de problemele sesizate de olteni în timpul audiențelor la cabinetul parlamentar sau pe mail. Pe acestea le vom trece în revistă menționând și stadiul în care se află aceste iniţiative:
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii numărul 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri – înregistrat la Senat pentru dezbatere ; Propunere legislativă pentru modificarea articolul 66 alineatul (4) din Legea numărul 76 din 16 ianuarie 2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă / înregistrată la Senat pentru dezbatere; Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal – înregistrată la Senat pentru dezbatere; Propunere legislativă privind modificarea şi completarea Legii numărul 550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române – înregistrată la Senat pentru dezbatere; Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Codului penal (inclusiv privind falsificarea şi contrafacerea) – în lucru, la comisiile permanente ale Senatului; Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea articolului 6 din Legea numărul 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului – Anunţată în Plen, pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii Legii; Propunere legislativă privind modificarea şi completarea Legii numărul 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol – adoptată de Senat; Propunere legislativă pentru modificarea Legii cadru numărul 284/2010 actualizată la 23 octombrie 2014 – trimisă la Cameră pentru dezbatere; Propunere legislativă pentru modificarea articolului 6 alineatul (6) din Legea numărul165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România – trimisă la Cameră pentru dezbatere; Propunere legislativă pentru aprobarea Programului pentru angajarea tinerilor în agricultură, acvacultură şi industria alimentară-înregistrat la Senat pentru dezbatere; Propunere legislativă privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorillor de suine pentru activitatea de reproducţie – proiect înregistrat la Senat pentru dezbatere; Propunere legislativă privind aprobarea Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol – înregistrat la Senat- înregistrat la Senat pentru dezbatere.
Şi pentru noua sesiune ce tocmai a început parlamentarul oltean are mai multe iniţiative în lucru. Ele vor fi făcute publice după discutarea lor în conducerea PSD dar și în Coaliție pentru că este nevoie de susținere în vederea transformării lor în acte normative.
Ilie Bîzoi