Șefia unui serviciu important din structura Poliției Olt, scoasă la concurs

0
588

Șefia Biroului de Combaterea Infracțiunilor Contra Patrimoniului și Grupări Infracționale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt a fost scoasă la concurs. Concursul va avea loc pe data de 18 iulie, iar înscrierea se va face până pe 29 iunie 2018.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt, organizează concurs pentru ocuparea  funcţiei vacante de şef  Birou I – Biroul Combaterea Infracțiunilor Contra Patrimoniului și Grupări Infracționale, poz. 246 din statul de organizare al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, cu recrutare din sursă internă (ofiţeri de poliţie).

În vederea înscrierii şi participării la concurs/examen, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să fie ofiţeri de poliţie, cu următoarea pregătire de bază: studii universitare de lungă durată cu diplomă de licență / echivalentă în domeniul științelor juridice sau studii superioare de licență, ciclul I de studii universitare (sistemul Bologna) în domeniul fundamental ,,Științe sociale”, ramura de știință ,,Științe juridice”; să aibă următoarea pregătire de specialitate:  să aibă sau să urmeze cursuri de perfecţionare în domeniul investigaţii criminale – cercetare penală / cursuri  de perfecţionare grupări infracţionale/combaterea infracţiunilor contra patrimoniului; să îndeplinească cerinţele specifice din fişa postului, respectiv: să aibă gradul minim de inspector de poliţie; să aibă 5 ani vechime în M.A.I.; să aibă permis de conducere, minim categoria „B”; să aibă sau să obţină autorizaţie de acces la informaţii clasificate pentru clasa secret de stat, nivel de secretizare – „secret”;  să aibă sau să obţină aviz pentru desemnarea/promovarea în structurile poliţiei judiciare;  să aibă sau să obţină aviz pentru utilizarea bazelor de date ale Poliţiei Române; să aibă 2 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei; să nu fie sub efectul unei sancţiuni disciplinare şi să nu fie puşi la dispoziţie, în condiţiile art. 65 din Legea nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare; să fi obţinut în ultimii 2 ani calificativul de cel puţin ,,BINE” la evaluarea/ aprecierea profesională individuală; să fie declaraţi apt medical şi psihologic, pentru promovarea în funcţii de conducere.

Concursul/examenul  va avea loc la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt din municipiul Slatina, Str. Mihai Eminescu, nr. 19, la data de 18.07.2018, începând cu ora 10.00, şi va consta în susţinerea unei probe unice de selecţie, respectiv interviu structurat pe subiecte profesionale, din tematica și bibliografia stabilite de comisie. Aprecierea rezultatului final al interviului pe subiecte profesionale se face cu note de la 1 la 10. Este declarat „ admis ” candidatul care are nota cea mai mare şi este notat cu cel puţin 7.00.

În situaţia în care mai mulţi candidaţi au aceeaşi notă, este declarat „admis” la concurs candidatul care are cea mai mare vechime în specialitatea postului scos la concurs.

Dacă mai mulţi candidaţi au aceeaşi vechime în specialitatea postului scos la concurs, este declarat „ admis ” candidatul care are cea mai mare vechime în studiile necesare postului scos la concurs.

Notele se acordă independent de fiecare membru al comisiei de concurs, exceptând președintele, şi se trec în borderou. La borderou va fi anexată motivarea, pe scurt, a notei finale acordate, cu semnătura preşedintelui şi a membrilor comisiei de concurs.  Înscrierile se fac personal, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt din municipiul Slatina, str. Mihai Eminescu, nr. 19, în zile lucrătoare, pe baza dosarului de recrutare, depus în volum complet, până la data de 29.06.2018, ora 14.00.  Relaţii suplimentare pot fi obţinute la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt – Serviciul Resurse Umane, telefon 0249/406.500, interior 20111.

Ilie Bîzoi