Șefia unei instituții importante din Olt, scoasă la concurs

0
1092

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) organizează concurs de recrutare pentru ocuparea  funcţiei publice de conducere vacante de director executiv în cadrul Direcției Regionale de Statistică (DRS) Olt.

Candidaţii care aspiră la acest post trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de articolul 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii și vechime  în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum 7 ani.

Proba scrisă a examenului va avea loc în data de 1 iulie 2019. Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici în perioada 30 mai-18 iunie 2019, inclusiv.

Postul de director executiv al Direcției Regionale de Statistică Olt a mai fost scos la concurs și la sfârșitul lunii septembrie 2018. Atunci singurul candidat înscris la concurs a picat proba scrisă a examenului. Este vorba despre Eugeniu Velcea. El a obținut 61 de puncte în condițiile în care pentru a promova proba și a intra la interviu acesta trebuia să obțină minimum 70 de puncte. Candidatul a fost nemuțumit și a contestat rezultatul, dar comisia i-a micșorat nota, obținând după contestație 57,4 puncte.

În prezent atribuțiile funcției de director executiv al DRS Olt i-au fost delegate lui Virgil Miu. Până la numirea în funcție Virgil Miu a ocupat postul de consilier superior cu atribuții pe IT în cadrul Direcției Regionale de Statistică Olt. Miu este slătinean și lucrează de aproape șapte ani (mai exact din noiembrie 2012) în cadrul Direcției Regionale de Statistică Olt. A absolvit Universitatea București, Facultatea de Informatică, în anul 1978. Postul de director executiv al Direcției Regionale de Statistică Olt a rămas vacant după ce Costel Mezdrea s-a pensionat.