Șefia Serviciului unei instituții din Olt, scoasă la concurs

0
952

Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) a scos la concurs  postul de șef serviciu –Serviciul Control în Sănătate Publică din cadrul Direcției de Sănătate Publică Olt.

Proba scrisă a examenului va avea loc pe 7 decembrie, de la ora 10.00, la sediul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP) București.  Candidaţii care doresc să ocupe acest post trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de articolul 54 din Legea numărul 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

 Potrivit anunțului publicat pe site-ul ANFP condițiile de participare la concurs sunt: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ramura de ştiinţe medicină; studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
să deţină gradul de medic specialist sau medic primar într-una din specialităţile: igienă sau sănătate publică și vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de  minimum 5 ani. Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în perioada 6 noiembrie – 26 noiembrie 2018, inclusiv. În prezent interimatul la șefia Serviciului Control în Sănătate Publică din cadrul Direcției de Sănătate Publică Olt este asigurat de dr. Adela Bobeș.