Șefia Direcției Regionale de Statistică Olt, scoasă la concurs

0
504

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) organizează concurs de recrutare pentru ocuparea  funcţiei publice de conducere vacante de director executiv din cadrul Direcției Regionale de Statistică (DRS) Olt.

Candidaţii care aspiră la acest post trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de articolul 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii și vechime  în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum 7 ani. Proba scrisă a examenului va avea loc în data de 26 septembrie 2018. Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici în perioada 24 august – 12 septembrie 2018, inclusiv. La ora actuală, postul de director executiv al DRS Olt este ocupat de Virgil Miu. Acesta a fost numit interimar la șefia instituției, începând cu 1 februarie, anul curent, până la ocuparea prin concurs a postului. Până la numirea în funcție Virgil Miu a ocupat postul de consilier superior cu atribuții pe IT în cadrul DRS Olt. Postul de director executiv al Direcției Regionale de Statistică Olt a rămas vacant după ce fostul director Costel Mezdrea s-a pensionat.

Ilie Bîzoi