Șefia Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Caracal, a fost scoasă la concurs. Concursul va avea loc pe data de 22 august, iar înscrierea se va face până pe 22 iulie 2019.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt, organizează concurs pentru ocuparea funcţiei vacante de şef Birou I – Biroul Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Caracal, poziţia 584 din statul de organizare al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, cu personal recrutat din sursă internă (ofițeri de poliție).
În vederea înscrierii şi participării la concurs/examen, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să fie ofiţeri de poliţie, cu următoarea pregătire de bază: studii universitare de lungă durată cu diplomă de licenţă sau echivalentă în următoarele domenii: ştiinţe juridice; ştiinţe administrative, ştiinţe economice; ştiinţe socio-umane; ştiinţe militare; informaţii şi ordine publică/ciclul I de studii universitare (în sistem BOLOGNA), în unul din următoarele domenii: ştiinţe juridice; ştiinţe administrative; ştiinţe economice; ştiinţe socio-umane; ştiinţe militare; informaţii şi ordine publică; să îndeplinească cerinţele specifice din fişa postului, respectiv:
să aibă gradul minim de inspector de poliţie; să aibă 3 ani vechime în M.A.I.; să aibă sau să obțină permis de conducere, minim categoria „B”; să aibă sau să obţină autorizaţie de acces la informaţii clasificate conform reglementărilor în domeniu; să aibă sau să obţină aviz pentru desemnarea/promovarea în structurile poliţiei judiciare; să aibă sau să obţină aviz pentru utilizarea bazelor de date ale Poliţiei Române; să aibă 2 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei sau 3 ani vechime în calitate de organ de cercetare al poliţiei judiciare;
să fi obţinut calificativul de cel puţin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu; să fie declaraţi apt medical şi psihologic, pentru promovarea în funcţii de conducere; să nu fie sub efectul unei sancţiuni disciplinare şi să nu fie puşi la dispoziţie, în condiţiile art. 65 din Legea nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
Concursul/examenul va avea loc la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt din municipiul Slatina, Str. Mihai Eminescu, nr. 19, la data de 22.08.2019, începând cu ora 11.00, şi va consta în susţinerea unei probe unice de selecţie, respectiv interviu structurat pe subiecte profesionale, din tematica și bibliografia stabilite de comisie.
Aprecierea rezultatului final al interviului pe subiecte profesionale se face cu note de la 1 la 10. Este declarat „ admis ” candidatul care are nota cea mai mare şi este notat cu cel puţin 7.00.
În situaţia în care mai mulţi candidaţi au aceeaşi notă, este declarat „admis” la concurs candidatul care are cea mai mare vechime în specialitatea postului scos la concurs.
Dacă mai mulţi candidaţi au aceeaşi vechime în specialitatea postului scos la concurs, este declarat „ admis ” candidatul care are cea mai mare vechime în studiile necesare postului scos la concurs.
Înscrierile se fac personal, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt din municipiul Slatina, Str. Mihai Eminescu, nr. 19, în zile lucrătoare, pe baza dosarului de recrutare, depus în volum complet, până la data de 22.07.2019, ora 12.00. Relaţii suplimentare pot fi obţinute la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt – Serviciul Resurse Umane, telefon 0249/406500, interior 20111.