Sediul de Irigații Caracal, folosit pentru locuințe sociale

Date:

Consiliul Local Caracal va acorda suma de 571.088,95 lei din bugetul local pentru refacerea unui imobil cu adresa Aleea 1 Decembrie 1918 nr. 14 A și transformarea destinației acestuia în locuințe cu caracter social.

Conform deciziei aprobate de aleșii municipali, în clădirea respectivă se vor amenaja 18 dormitoare, 3 grupuri sanitare, două săli de mese și o bucătărie.

„Necesitatea investiţiei o constituie persoanele şi familiile cu un buget redus care sunt înscrise la sistemul de ajutor social şi care nu dispun de o locuinţă. Deficienţele constau în indisponibilitatea clădirii care se afla într-o stare avansată de degradare, aceasta fiind vandalizată şi prezentând uzura din pricina neîntreţinerii în timp”, se arată în hotărârea consilierilor.

Clădirea a fost construită în anul 1979 și servea drept spațiu administrativ al fostei companii de stat TCIND. Începând cu 1984, aceasta a intrat în posesia centrului de Irigații Caracal, utilizată fiind pentru organizarea de șantier și birouri. După anul 1990, sediul respectiv a fost achiziționat de Consiliul Local Caracal, însă nu a fost pus în funcțiune.

Imobilul este în acest moment într-o stare înaintată de degradare din cauze ca neîntreținerea și nefolosirea, încăperile au pereții scorojiți, iar tavanul este făcut din PFL, pe jumătate căzut, din cauza infiltrațiilor cu apă.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Concert de colinde, la Catedrala Episcopală din Slatina

Marți, 16 decembrie 2025, începând cu ora 17.00, la...

Primăria Caracal a primit colindătorii

Primarul Ion Doldurea și viceprimarul Lari Pătran au primit...

O echipă de ingineri optometriști vine la Izbiceni

Vineri, 12 decembrie, o echipă de ingineri optometriști se...

Doru Marineață: ”Am făcut hotărârea de CL și am luat două containere”

Consilierii locali din comuna Bălteni și edilul localității, Doru...