DSP Olt se va muta în fosta clădire Comcereal, de pe strada Aleea Muncii, din apropierea Școlii 10 din Slatina.
„Vă comunicăm schimbarea sediului Direcției de Sănătate Publică Olt în noua locație din municipiul Slatina, str. Aleea Muncii, nr. 2 A, jud. Olt, fosta clădire Comcereal, începând din data de 16 mai 2022. Datele de contact ( e-mail, telefon, fax) sunt cele anterioare. Orice alte modificări vor fi comunicate în timp util, pe site-ul DSP Olt”, au anunțat reprezentanții DSP Olt.
Potrivit datelor transmise de reprezentanții DSP Olt, în noul sediu vor fi mutate atât birourile ce au funcționat până acum la parterul Blocului Medical din cadrul Spitalului Slatina, spațiul revenind unității medicale, cât și cabinetele ce funcționau în Policlinica Veche.