Consilierii judeţeni se întrunesc joi, 29 septembrie 2022, de la ora 11.00, în sedință ordinară. Pe agenda întâlnirii, figurează nu mai puțin de 18 proiecte de hotărâre ce urmează a fi supuse dezbaterii și aprobării forului legislativ oltean.
Proiectele ce urmează să fie aprobate sunt:
1. Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea taxelor școlare pentru activitățile prestate
de Secția Arte și Meșteșuguri din cadrul Centrului Județean de Cultură și Artă Olt, pentru anul școlar 2022-2023
2. Proiect de hotărâre cu privire la stabilirea costului mediu lunar de întreținere pentru o persoană cu handicap îngrijită și protejată în centrele rezidențiale publice din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, pentru persoane cu handicap, pentru luna AUGUST 2022
3. Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea Metodologiei de acordare a sumelor destinate acoperirii cheltuielilor de transport și cazare realizate de adoptator sau familia adoptatoare în vederea participării la procedura potrivirii practice cu un copil având domiciliul în alt județ decât cel al adoptatorului/familiei adoptatoare
4. Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea Planului de școlarizare pentru anul școlar
2022 – 2023 al Secției Arte și Meșteșuguri din cadrul Centrului Județean de Cultură și Artă Olt
5. Proiect de hotărâre cu privire la înlocuirea unor reprezentanți ai Consiliului Județean
Olt în calitate de membru și respectiv, membru supleant în cadrul Consiliului de administrație al Spitalului de Psihiatrie Cronici Schitu Greci
6. Proiect de hotărâre cu privire la desemnarea reprezentanților Consiliului Județean Olt
în calitate de membri în Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ preuniversitar de stat din subordinea Consiliului Județean Olt, pentru anul școlar 2022 – 2023
7. Proiect de hotărâre cu privire la transformarea unor posturi în statul de funcții al Spitalului Județean de Urgență Slatina
8. Proiect de hotărâre cu privire la: aprobarea proiectului ”Reabilitarea, modernizarea și
dotarea ambulatoriului din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina” și a cheltuielilor
legate de proiect
9. Proiect de hotărâre pentru modificarea articolului 31 din Hotărârea Consiliului Județean Olt nr. 95/31.05.2018 cu privire: la aprobarea proiectului „Investiții comune în domeniul situațiilor de urgență în cadrul Consiliului Județean Olt și Municipalității Dolna Mitropolia, Bulgaria“ și a cheltuielilor aferente proiectului
10. Proiect de hotărâre cu privire la: aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați pentru obiectivul de investiție ”Modernizare drum județean DJ 642, Stoenești (intersecție DN6) – Giuvărăști (limită județul Teleorman)”
11. Proiect de hotărâre cu privire la rectificarea bugetului Județului Olt pe anul 2022
12. Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea Studiului de Fezabilitate – revizuit ca
urmare a Deciziei de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C(2021)6510 și a indicatorilor tehnico-economici actualizați pentru „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Olt”
13. Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea efectuării inventarierii anuale a bunurilor
care alcătuiesc domeniul public și privat al unității administrativ-teritoriale Județul Olt
14. Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea acordării burselor de ajutor social elevilor
care frecventează cursurile Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Balș și ale Școlii
Profesionale Speciale Balș, pentru anul școlar 2022-2023
15. Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea vânzării prin licitație publică a unui imobil
(clădire și teren aferent) situat în municipiul Slatina, str. Oituz, nr. 87 B aflat în domeniul privat al Județului Olt
16. Proiect de hotărâre cu privire la revocarea dreptului de administrare al Direcției d Sănătate Publică Județeană Olt asupra unor spații în suprafață totală de 655,78 mp, situate în două imobile aflate în domeniul public al Județului Olt și darea acestora în administrarea
Spitalului Județean de Urgență Slatina
17. Proiect de hotărâre cu privire la: aprobarea documentației tehnico-economice pentru
obiectivul de investiții „Reabilitare și modernizare imobil Psihiatrie-Dermatologie, municipiul
Slatina, str. Drăgănești, nr.13, județul Olt”
18. Proiect de hotărâre cu privire la desemnarea persoanei împuternicite să reprezinte
interesele Județului Olt în Asociația ,,Grupul Local Prietenii Pescarilor Olteni”