Secţia de Oncologie a Spitalului Slatina, inaugurată

Date:

În a doua zi a săptămânii în curs, a fost recepţionată cea mai nouă şi modernă secţie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina din corpul aflat în reabilitare şi anume Secţia de Oncologie. La acest eveniment important pentru olteni au participat: Marius Oprescu, preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Cătălin Rotea, managerul Spitalului Judeţean şi Emil Moţ, primarul Slatinei, în calitate de partener local.


Secţia de Oncologie cuprinde şase saloane noi, cu câte şase paturi fiecare, aparaturi de ultimă generaţie şi o sală de mese modernă. Şase luni de zile au durat lucrările de modernizare.


„Proiectul de reabilitare a fost susţinut în proporţie de 80% de Consiliul Judeţean, iar suma investită a fost de 6 milioane de lei plus TVA., două milioane din această sumă fiind de la Ministerul Sănătăţii. Pe lângă aceste lucrări, mai avem şi la etajul patru un alt proiect de reabilitare şi nivelul este deja evacuat. Tot acest corp va fi reabilitat total până în luna iunie a anului 2020. ”, a declarat Cătălin Rotea.


Marius Oprescu s-a declarat mulţumit de noua secţie. Acesta susţine că-şi doreşte ca întregul spital să fie la standarde europene.
„Noi ştim exact ce avem de făcut. Atât pentru mine, cât şi pentru primarul Emil Moţ este pentru prima dată când venim pe această secţie, după ce a fost reabilitată. Încă de la preluarea unităţii medicale de către CJ Olt, am început investiţiile în acest spital. Iată încă o secţie care a fost reabilitată, ne dorim, cât de curând, ca întregul spital să arate aşa”, a mărturisit Oprescu.

Alexandra N.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Ariadna Elena Doncescu este noul medic pediatru al Spitalului Județean de Urgență Slatina

Ariadna Elena Doncescu este noul medic pediatru al Spitalului...

Programul farmaciilor din județul Olt de Sfântul Andrei și 1 Decembrie

În perioada sărbătorilor legale din 30 noiembrie (Sfântul Andrei)...

CAS Olt: Lista de medicamente compensate și gratuite a fost extinsă

Lista medicamentelor compensate a fost extinsă, în baza unei...

CAS Olt: ”Valabilitatea cardului european de asigurări sociale de sănătate a fost modificată„

Casa de Asigurări de Sănătate Olt anunță că perioada...