Marți, 4 august, la sediul Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES), a avut loc o întrevedere de lucru între secretarul de stat al ANES Luminița Popescu și Dragoș Cosmin Lucian Preda, secretar de stat la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor. La întâlnire au mai participat, din partea ANES, directorul Monaliza Cîrstea, și consilierul superior Carmen Niculescu.
Temele abordate în cadrul reuniunii au fost: violența cibernetică, prevenirea riscurilor tehnologiei prin care se perpetuează sexismul, stereotipurile de gen, etica noilor tehnologii, combaterea fake-news, campanii de informare și conștientizare cu privire la prevenirea și combaterea violenței domestice, promovarea egalității de șanse între femei și bărbați, programe în domeniul inteligenței artificiale, precum și îmbunătățirea colectării datelor/monitorizării măsurilor de protecție prin intermediul sistemelor informatice existente la nivelul instituțiilor cu atribuții în domeniu.
Secretarul de Stat, Luminița Popescu, a evidențiat noile modificări aduse Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, prin Legea nr. 106/2020, care vizează reglementarea violenței cibernetice ca formă a violenței domestice și măsurile de prevenire a acesteia, campania națională de informare cu privire la linia telefonică cu nr. unic 0800. 500. 333, destinată victimelor violenței domestice și discriminării pe criteriul de sex și traficului de persoane, din cadrul ANES.
Necesitatea desemnării unui expert în egalitate de șanse la nivelul instituțiilor publice, utilitatea elaborării unui Ghid destinat femeilor privind prevenirea violenței cibernetice, facilitarea accesului victimelor violenței domestice la măsurile de protecție, prin intermediul sistemelor informatice au fost prioritățile relevate de conducerea Agenției.
Secretarul de Stat, Dragoș Preda a identificat oportunitățile de colaborare, prin acțiuni țintite către elaborarea unui studiu pe tema Gender budgeting, prevenirea și combaterea fake-news, etica noilor tehnologii, programe în domeniul inteligenței artificiale și sprijinirea campaniei naționale de informare cu privire la linia telefonică cu nr. unic 0800 500 333.
Direcțiile de acțiune concretizate în cursul acestei întâlniri vor face obiectul unui Protocol de colaborare, care va fi încheiat între cele două instituții.