Banii primiti de cei patru poliţisti din Olt aveau seriile inregistrate

0
1307

Procurorii spun ca politistii prinsi in flagrant la Padurea Saru nu au sanctionat un sofer ce conducea un Opel si mergea cu viteza peste limita legala.

„Din actele de urmărire penală rezultă că există probesi indicii temeinice, care conduc la bănuiala rezonabilă că la data de 10 martie, în jurul orei 11.10, agenţii de poliţie din cadrul I.P.J. Olt – Serviciul Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe linie rutieră, cu autospeciala de poliție marca Dacia Logan având numărul de înregistrare B 74 PFL, pe DN 65, în zona Pădurea Saru, Olt, au oprit în trafic un autoturism marca Opel, condus de către numitul S.M., care circula cu viteză peste limita legal admisă, pentru care se impunea sancţionarea contravenţională a conducătorului auto, însă agenţii de poliţie efectuând un act contrar acestor îndatoriri, au primit suma de 400 lei, pentru a nu mai fi întocmit proces-verbal de sancţionare contravenţională, ceea ce s-a şi întâmplat, conducătorul auto ne mai fiind sancţionat, pentru abaterea la regimul rutier.” spun procurorii.

Seriile bancnotelor pe care le-au primit erau inregistrate.

„Agenţii de poliţie au fost surprinşi în flagrant având asupra lor patru bancnote a câte 100 de lei fiecare, bani care corespund întocmai cu seriile a patru bancnote aflate în cuprinsul procesului verbal de notare a seriilor bancnotelor ce compun suma de 1.200 lei, întocmit cu ocazia efectuării procedurii flagrantului şi care au fost puşi la dispoziţia investigatorilor sub acoperire autorizaţi în cauză. De asemenea, în sarcina agentului de poliţie E.Ş.O. s-a mai reţinut că, la data de 26.11.2019, în jurul orei 16.15, fiind în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe linie rutieră, a primit suma de 300 lei de la numitul P.A., care a condus un autoturismpe DN 64, Drăgăşani-Caracal, cu viteză peste limita legală, agentul de poliţie întocmind un proces verbal în care a consemnat fapte mai puţin grave decât cele întâmplate în realitate, precum şi alte aspecte faptice pe care nu le-a constatat şi nicinu le-a verificat, pentru a nu-i fi suspendat conducătorului auto dreptul de a conducepe drumurile publice” se arata intr-un comunicat al Parchetului de pe langa Tribunalul Olt.

În aceasta dimineaţa, în intervalul 04.00-05.00, cei patru politiști de la Rutiera au fost reținuți pentru 24 de ore.