Scornicești – un oraș dezolant, dat uitării

0
1158

ORAȘUL LUI CEAUȘESCU, SCORNICEȘTI, ALTĂDATĂ, PROSPER, PLIN DE VIAȚĂ, FRUMOS ȘI PRIMITOR, A AJUNS, ASTĂZI, MORT ECONOMIC, TRIST, URÂT ȘI O RUINĂ!

ECONOMIC, EDILITAR, SOCIAL, SCORNICEȘTIUL ESTE MULT RĂMAS ÎN URMĂ! 

Nu cred că greșim dacă afirmăm că orașul Scornicești, care în urmă cu 30 și ceva de ani, era o localitate prosperă, curată, frumoasă, plină de viață, a ajuns astăzi unul dintre cele mai urâte orașe nu numai din județul Olt ci și din țară. Este dezolant pentru cel care intră în Scorniceștiul de altădată să constate că acest oraș este mort economic, este un oraș plin de mizerie, este un oraș neîngrijit, cu oameni triști, cu locuri de muncă foarte puține, cu o industrie la pământ. Altădată fabricile de aici erau în funcțiune, mă refer la fabrica de textile, unde mii de femei aveau un loc de muncă, mă refer și la fabrica de piese auto și la celelalte care asigurau o dezvoltare puternică în sectorul agroalimentar: sere, abatoare, crescătorii de păsări, de animale etc.

Orașul Scornicești te întâmpină cu o imagine de nedescris, peste tot acest ”cenușiu” este dezolant. Plecând de la fabricile care sunt în paragină, de la blocurile de locuit care stau să cadă, cu acoperișurile aproape de prăbușire, neîngrijite, lipsa peste tot a spațiilor verzi, școlile sunt și ele într-o stare foarte critică, magazinele și celelalte clădiri sunt parcă după un bombardament.

Ne surprinde faptul că orașul Scornicești, de-a lungul anilor, nu a reușit să atragă capital, societăți comerciale, să repună pe picioare din fabricile deja existente. Pe de altă parte, nu au reușit edilii și nici actualul edil să atragă fonduri europene. De aceea credem că cei care conduc județul Olt trebuie să dea mai multă atenție acestui oraș care din păcate tinde ușor, ușor să devină, un lucru care nu trebuie să se întâmple, unul dintre cele mai urâte orașe din România. Dacă ne uitam cu atenție la imaginile pe care le prezentăm în acest material ne dăm seama că de vină sunt cei care conduc această localitate, mă refer la primar, viceprimar, consilieri locali și alți factori cu atribuții de conducere. Nu se poate să nu se găsească modalități prin care acest oraș să reînvie, și când spun asta mă gândesc la faptul că și alte localități din județ au reușit să facă pași importanți în redresarea lor economică, culturală, sportivă și edilitară. Scorniceștiul a rămas în urmă. Este o amintire neplăcută pentru cei care l-au cunoscut și în cunosc și astăzi pe acest oraș!

TURISMUL LOCAL INEXISTENT

Implicarea edilului, Daniel Tudor, și a oficialităților județene este ”ZERO”, în găsirea căilor -financiare- organizatorice, edilitare etc. de dezvoltare a turismului.

Localitatea Scornicești se leagă de numele unui fost președinte al României și al unui partid politic comunist, NICOLAE CEAUȘESCU, poate fi legată de circuitul turistic din județ și de cel național.

Numele de CEAUȘESCU este încă cunoscut în Europa și în lume pentru lucrurile bune și rele pe care acest conducător le-a dat istoriei între anii 1965-1989.

Este unul dintre cele mai mari ”branduri” naționale și este regretabil de neînțeles de ce România nu-l folosește în scop turistic.

Sunt multe exemple în lume, mai ales în Germania, Rusia, etc. unde locurile, perioadele de timp, în care au trăit aceste personalități istorice au devenit puncte sau pelerinaje turistice importante.

Scorniceștiul ar putea deveni mare dacă cineva ar dori cu adevărat, o adevărată ”oază” turistică legată de istoria poporului român.

Sunt câteva locații istorice importante, unice, istorice, reale legate de numele Nicolae Ceaușescu: casa în care s-a născut, cimitirul orașului, unde sunt osemintele părinților, rudelor, și altele.

Actualul edil, ca și cei care l-au precedat, nu fac nimic în acest sens.

Sunt foarte mulți bani, guvern, fonduri europene – care ar putea fi investiți în turism și infrastructura locală, dar cu respect o spunem, încă nu există OMUL care să pună în mișcare la Scornicești această importantă și complexă ACTIVITATE!

Este o temă importantă de discutat, TURISMUL, alături de altele pentru a putea afirma în timp că Sorniceștiul a renăscut și intră în categoria orașelor prospere, pline de viață.