Școala Gimnazială Făgețelu a fost modernizată

0
234

Cu ajutorul Asociației BookLand, Școala Gimnazială Făgețelu a beneficiat de o renovare completă în valoare de 120.000 euro. Atât la interior, cât și la exterior, pereții au fost reparați (întăriți cu plasă, tencuiți, gletuiți, finisați și zugrăviți), pardoselile turnate din nou și îmbrăcate cu gresie, parchet și covor PVC, iar pe exterior eficientizați termic prin anvelopare. Și curtea a fost pusă în valoare cu pavele și borduri trainice.

De cum am pășit în acestă școală, mi-am pus amprenta sufletească peste niște spații lipsite de viață, iar de 5 ani, de când sunt directorul acestei școli, am reușit să facem adevărate progrese. Un înger bun mi-a adus pe aripi de iubire, Asociația BookLand și așa am reușit să continui povestea transformărilor uriașe, care au făcut din omida noastră cel mai frumos fluture. Zborul nostru va fi mai ușor de acum înainte și pentru asta, mulțumim cu recunoștință, tuturor celor care au scris, cu noi, povestea școlii noastre.” – Lusiana Drăgușin, Director Școala Gimnazială Făgețelu.

Transformarea Școlii Gimnaziale Făgețelu a fost posibilă în principal datorită Primăriei Făgețelu care a susținut integral costurile de manoperă, precum și achiziția a 40% dintre materialele de construcții. Autorității locale i s-au alăturat companiile: Masterplast România, Elis Pavaje, Terra Gres, Sipex Company, Carpați Alex Profesional, RAVELI, Larex-IR Decor, Sanotechnik România, Decathlon România, stryker, ATIP Design.  BookLand le mulțumește și partenerilor loiali care susțin acest demers educațional: Unicredit Consumer Financing, Leroy Merlin, Titan Machinery România, Turbomecanica, Arkema, Profi, Asevi, Trutzi, REHAU, GLS România.