Schimbarea la Față a Domnului – tradiții și superstiții

0
193

Pe 6 august, creștinii ortodocși sărbătoresc Schimbarea la Faţă a Domnului, marcată cu cruce roșie, o tradiție ce datează de la începutul secolului al IV-lea, atunci când Sfânta Împărăteasă Elena a zidit o biserică pe muntele Tabor.

În documente, sărbătoarea începe să fie menționată din prima jumătate a secolului al V-lea, iar mai târziu s-a generalizat odată cu hotărârea luată de Papa Calist III.

Ce înseamna Schimbarea la Față a Domnului

Semnificația sărbătorii de Schimbarea la Față a Domnului semnifică momentul în care apostolii Mântuitorului, aflaţi pe muntele Tabor, s-au convins că acesta nu este doar un proroc al lui Dumnezeu, ci Fiul Său. Semnificaţia tainică a acestei sărbători este vederea lui Dumnezeu şi transfigurarea omului, posibilitatea lui de a se îndumnezei încă din viaţa aceasta.

În popor, această sărbătoare este prăznuită pe data de 6 august şi este privită şi ca începutul toamnei. Schimbarea la Faţă mai este numită şi Obrejenia, denumire ce vine din slavonă şi înseamnă transformare, schimbare. Denumirea în limbă greacă a sărbătorii este Metamorphosis (transfigurarea).

Deși sărbătoarea este prăznuită în Postul Sfintei Marii, în această zi se face dezlegare la pește pentru bucuria praznicului.

Tradiții de Schimbarea la Față a Domnului. Ce fac ortodocșii în această zi

Schimbarea la Față a Domnului 2021, Obrejenia sau Probejenia, așa cum este cunoscută în folclorul tradițional, sărbătoarea Schimbării la Față a Mântuitorului marchează începutul toamnei. De-acum nu mai e voie la scăldat în ape curgătoare, nici la spălat rufe la râu. Nici măcar animalele nu se mai scaldă după această dată. Se spune că cei care nu ţin această sărbătoare vor fi uscaţi şi gălbejiţi ca florile care de acum încep să se veştejească.

Cine spală haine în această zi va fi năpădit de păduchi şi ploşniţe; Fetelor care se spală în această zi nu le mai creşte părul, aşa cum nu mai creşte iarba; Se spune că cine mănâncă struguri înainte de Schimbarea la Față, nesfințiti, o să aibă dureri de burtă; Despre oamenii care nu-şi văd umbra capului la răsăritul soarelui, în dimineaţa zilei, se spune că vor muri până la sfârşitul anului. În această zi nu este bine să te cerţi cu nimeni şi nici să fii certat de cineva, că aşa vei fi tot anul.

De asemenea, în această zi este bine să te împaci cu cine ești certat, altfel vei fi mustrat tot anul; Tot de acum este bine să nu se mai doarmă afară. Oamenii care se roagă în această zi să scape de o patimă sigur vor fi vindecaţi; Femeile însărcinate, dacă vor ţine această zi, vor avea o naştere uşoară şi copii sănătoşi; Cei vii nu trebuie să-i uite nici pe cei trecuţi în nefiinţă, ci să facă pomană în amintirea şi pentru sufletul acestora; Dacă în Ziua Schimbării la Faţă vremea este însorită şi plăcută, toamna va fi una roditoare şi îmbelşugată. În schimb, dacă plouă, toamna va fi una mohorâtă.

Sursa: observatornews.ro