Centrul Vechi al Slatinei a devenit miercuri platou de filmare pentru o scenă din filmul „Moromeţii 2”. Echipa tehnică a filmului s-a aflat în ultima perioadă la Slatina pentru pregătirea decorului.
Trei minute din filmul românesc au fost filmate în municipiul Slatina. Potrivit senariului, o casă istorică de pe Strada Lipscani a fost transformată în librărie, de unde Ilie Moromete împreună cu Niculaie, au venit cu căruța să ia cărți.
Centrul Istoric al Slatinei, apreciat de producătorii filmului
Centrul Vechi al municipiului Slatina a fost în opinia producătorilor, locul ideal, mai ales datorită faptului că nu este o zonă intens circulată care să încurce filmările, dar și pentru că aduce foarte mult cu perioada anului 1945. „Este o zonă unică, pe care nu o găsești oriunde. Am ales această locație împreună cu întreaga echipă pentru că este una liniștită, nu foarte circulată, perfectă pentru filmare. Decorul de aici, din Slatina, se apropie cel mai mult de timpul respectiv, din anul 1945 și de aceea am ales să filmăm aici o scenă din film”, a spus Oana Giurgiu, unul dintre producătorii filmului.
Filmările de la „Moromeții 2” au început în luna septembrie în același sat în care a fost turnat și primul film, în vara lui 1985, -Talpa, din județul Teleorman. În rolurile principale joacă: Horaţiu Mălăele (Ilie Moromete), Dana Dogaru (Catrina Moromete), Iosif Paştina (Niculae) – la debutul în cinema, alături de Răzvan Vasilescu, George Mihăiţă, Andi Vasluianu, Oana Pellea, Ion Caramitru, Gheorghe Visu, Florin Zamfirescu, Marian Râlea, Paul Ipate, Cuzin Toma, Liviu Pintileasa, Dorina Chiriac.
„Moromeții 2” este o producţie Libra Film Productions, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Studioului Cinematografic al Ministerului Culturii. Filmul va avea premiera în cinematografele din România la 9 noiembrie 2018, fiind distribuit de Transilvania Film.