SCANDAL DE PROPORȚII ÎNTRE FAMILIILE LUIZEI MELENCU ȘI ALEXANDREI MĂCEȘANU!

0
693

Familiile celor două tinere, Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, au reacționat puternic în timpul ședinței de la Curtea de Apel Craiova. Avocații au fost nevoiți să se confrunte cu doleanțele rudelor care își doresc o rezolvare cât mai rapidă a cazului.

Problemele dintre cele două familii au început în momentul în care Luiza și Alexandra au fost de negăsit. Oamenii legii nu fac prea mari progrese, ceea ce îi determină pe unii să se gândească la faptul că sunt multe persoane importante implicate în acest caz.

Familiile Luizei și Alexandrei au creat o scenă la Curtea de Apel Craiova

În momentul în care familia Luizei Melencu a cerut desecretizarea dosarului Caracal, în care Gheorghe Dincă este anchetat pentru uciderea celor două minore, părinții Alexandrei Măceșanu au luat atitudine. Cel care susține că procesul nu este deloc cinstit este chiar bunicul Luizei care speră la o schimbare.

„Nu va fi, nu a fost de la început şi nu va fi până la final, un proces corect şi cinstit cum ar trebui să decurgă ce s-a întâmplat în realitate la Caracal. Am avut un mic conflict cu marele avocat Moldovan. M-a făcut vagabond. Luiza ar fi trebuit să aibă 20 şi ceva de ani, iar cealaltă 19 ani. Presa trebuie să aibă acces în sală”, a declarat bunicul Luizei Melencu, Stelian Iordache.

Ca un răspuns la aceste acuzații, avocatul familiei Măceșanu a susținut că dosarul nu este public, deoarece în momentul în care a dispărut, Alexandra era încă minoră. Astfel, familia sa are tot dreptul să decidă dacă publică sau nu vreo dovadă ridicată de anchetatori.

„Procedural, la data comiterii faptelor, Alexandra era minoră. Este doleanţa părinţilor şi procedura nu este greşit să fie o şedinţă nepublică. Este solicitarea Parchetului, eu am aderat acestui punct de vedere”, a mărturisit Aurel Moldovan, avocatul familiei Măceşanu.

Avocata familiei Melencu, acuzații grave la adresa mamei Alexandrei

Suspiciunile cu privire la implicarea mamei Alexandrei în căutarea disperată a fiicei sale nu au fost eliminate pentru avocata familiei Luizei. Carmen Obârșanu susține că există posibilitatea ca o parte dintre dovezi să fi fost șterse de pe telefoanele familiei Măceșanu.

„Mama Alexandrei i-a dat două apeluri. Este imposibil ca o mamă distrusă că i-a dispărut copilul să îşi caute fiica de 14 ani cu două apeluri telefonice. Există două variante: ori nu a căutat-o, dar mi-e greu de crezut lucrul ăsta, ori au fost şterse de anchetatori. Oare de ce? Ce alte convorbiri au mai fost şterse de pe telefoanele familiei Măceşanu?”, a spus avocata familei Melencu, Carmen Obârșanu.

Sursă: www.cancan.ro