Sărbători de basm pentru copiii din centrele DGASPC Olt, la Centrul Cultural din Slatina

0
220

Centrul Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina va găzdui, luni 16 decembrie, de la ora 12.30, o nouă ediţie a „Sărbătorilor de basm”, în cadrul căreia copiii din centrele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt îşi vor etala calităţile artistice. Sărbătorile de iarnă sunt așteptate cu mare entuziasm de toată lumea, indiferent de vârstă. Gândul la sărbătoare, la tradiție, la colinde, la mirosul de brad și la vâscul din pragul ușii, la vacanță și zăpadă, aduce bucurie în sufletul fiecăruia dintre noi. Cu ocazia sfârșitului de an și al sărbătorilor de iarnă, copiii noștri organizează spectacolul «Sărbători de basm», un spectacol plin de tradiție și voie bună. Pentru ei, iarna nu este numai anotimpul zăpezii și al frigului, ci și acela al bucuriilor prilejuite de atâtea datini și obiceiuri legate de sărbătorirea Nașterii Domnului”, a precizat Rădiţa Piroşca, directorul general al DGASPC Olt. Totodată,  în foaierul Centrului Cultural ”Eugen Ionescu”va fi organizată și o expoziție inedită în care copiii din centrele DGASPC Olt își vor prezenta creațiile ce pun în evidență talentul și implicarea acestora.