„Sărbătoarea Teiului”, la Teslui, un succes al administraţiei locale

Date:

Cu muzică și voie bună. Așa au petrecut sute de localnici din comuna Teslui  şi din împrejurimi, duminică, 25 iunie, la „Sărbătoarea Teiului”. Evenimentul s-a desfășurat  în parcul din satul Cherleştii din Deal, comuna Teslui. Ansambluri folclorice din judeţ, premiate la numeroase festivaluri din ţară,  au urcat pe scena amplasată în locaţia mai sus amintită, iar spectacolul a ținut mai bine de cinci ore. Micii au sfârâit pe grătar, iar berea a fost la mare căutare. Și cei mici au avut unde să se distreze. Organizatorii au amenajat şi un loc de distracție pentru copii. Invitatul special al evenimentului a fost îndrăgitul interpret de muzică populară, Constantin Enceanu. Alături de primarul comunei Teslui, Mihăiţă Lăzărescu şi viceprimarul Ion Calapod, la eveniment a fost prezentă întreaga echipă politică şi administrativă a judeţului  Olt , în frunte cu preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Olt, Virgil Delureanu, directorul Direcţiei Agricole Olt, Emil Marinescu, consilierul judeţean Cornelia Sulger, inspectorul şcolar general Felicia Man, consilierul judeţean Adelin Bărbulete, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Olt, Adi Barbu, comisarul şef adjunct al Gărzii Naţionale de Mediu, Florin Cotoşman, directorul general adjunct al Centrului Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 4 Sud-Vest Craiova, Daniel Bărbulescu, directorul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, Florin Barbu,  managerul Spitalului Schitu Greci, Sorin Brătoi, comisarul şef al Gărzii de Mediu Olt, Gheorghe Neacşa, directorul Şcolii  Populare de Arte şi Meserii Slatina, Viorel Pintea şi primarul comunei Perieţi, Costin Vâlceleanu.

Ilie Bîzoi

 

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Echipa TSD Slatina alături de Iancu și Floreanu au împodobit bardul

În fiecare an, tinerii social-democrați împreună cu deputatul Marius...

Deputatul Mihai Țiu: ”Zbor lin către eternitate, domnule General Radu Theodoru!”

Generalul (în retragere) Radu Theodoru, una dintre cele mai...

Subvențiile care intră la plată în luna ianuarie, anunțate de ministrul Florin Barbu

Fermierii din România vor primi în luna decembrie subvenţia la...