Comuna Schitu a îmbrăcat vineri straie de sărbătoare. Conducerea administraţiei publice locale a oferit localnicilor o zi plină de distracţie, muzică şi dans, în compania unor nume mari ale scenei româneşti, cu prilejul ediţiei 2017 a Zilei Comunei.
Vineri, 08 septembrie 2017, de Sfânta Maria Mică, a avut loc o nouă ediție a Zilei localității Schitu. Evenimentul, organizat de Primăria Schitu şi Consiliul Local, a adunat cea mai mare parte a locuitorilor într-un cadru de sărbătoare, pe stadionul din localitate. Prezenți la eveniemnt au fost şi senatorul Paul Stănescu, Virgil Delureanu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Olt, Adrian Bărbulete, inspector şcolar general al ISJ Olt, Cosmin Floreanu, director TMK, profesorul universitar dr. Ion Bozgă, Gheorghe Neacşa, director Garda de Mediu Olt, dar și primari din localitățile învecinate.
Organizarea a fost una ca la carte, bine pusă la punct de cei din conducerea locală a Primăriei Schitu și nu au lipsit nici grătarele cu mici și bere.
Copiii, părinţii şi bunicii locului, s-au distrat în voie, ore bune, şi s-au bucurat de numeroase surprize muzicale, oferite cu dragă inimă de edilul Marian Lunganu. „Pentru noi, cei din conducerea locală, este o bucurie când vedem că oamenii se distrează, sunt profund încântați și așteaptă cu nerăbdare astfel de evenimente. Cea mai mare satisfacție pentru un primar este să vadă că oamenii se mândresc că locuiesc în comuna la conducerea căreia se află. Comuna Schitu are nevoie de multe investiții, mai ales la capitolul de infrastructură, însă aceste evenimente culturale sunt la fel de importante. Cu ajutorul lui Dumnezeu sunt convins că le vom realiza pe toate”, a declarat edilul comunei Schitu, Marin Lunganu.
Îndrăgiţii interpreţi de muzică populară precum Constantin Enceanu, Constantin Măgureanu, Marius Măgureanu, Marcela Fot, Coman Camelia, au întreţinut atmosfera şi au adus un zâmbet localnicilor, prin programul artistic prezentat, în schimbul căruia au primit aplauzele prelungite. Nu au lipsit nici ansamblurile folclorice- Ansamblul local de dansuri populare „Voiniceii Schitului”, Ansamblul de dansuri populare „Mugurașii Iminogului” și Ansamblul folcloric „Poarta Olteniei”, susținut de Grupul de Acțiune Locală Vedea-Găvanu-Burdea.