Salariul minim brut crește la 3.700 lei de la 1 iulie

0
122

Salariul minim brut garantat în plată va crește la 3.700 de lei de la 1 iulie 2024, o creștere cu 12,12% față de nivelul actual de 3.300 de lei, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern (HG) publicat marți în dezbatere de Ministerul Muncii.

Luând în calcul că 200 de lei sunt netaxați, un angajat plătit cu salariul minim va lua „în mână” (adică net)  2.321 de lei, respectiv cu 242 de lei mai mult decât în prezent.

Ministerul Muncii spune că în România beneficiază în prezent de salariul minim brut garantat în plată un număr de circa 760.000 de salariați, ceea ce reprezintă un procent de 13,9 % din numărul total de salariați activi. De majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată la 3.700 de lei vor beneficia un număr de 1.871.266 salariați.

Statul estimează că va atrage la buget din taxele și impozitele pe salariile majorate la 3.700 de lei suma de peste 2,3 miliarde de lei în acest an.

Creșterea la 3.700 de lei a salariului minim brut pe țară garantat în plată nu se va aplica angajaților din sectoarele construcții, agricultură și industria alimentară, care au un regim preferențial de taxare.