Camera Deputaților a votat, marți, în calitate de for decizional, o propunere legislativă potrivit căreia hărțuirea, hărțuirea sexuală și cea psihologică vor fi interzise atât în spațiile publice, cât și în privat.
Propunerea vine în completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, astfel încât hărțuirea, hărțuirea sexuală și cea psihologică să fie interzise atât în spațiile publice, cât și în privat.
Potrivit unui comunicat de presă al Oanei Bîzgan, inițiatoarea propunerii, hărțuirea din spații publice afectează un număr foarte mare de fete și femei din România, respectiv opt din zece românce spun că nu se simt în siguranță când merg pe stradă noaptea, iar patru din zece nu se simt în siguranță nici în timpul zilei, în timp ce șapte din zece femei din România nu se așteaptă ca vreo altă persoană să intervină dacă sunt hărțuite pe stradă.
„Sper ca aceste lucruri să se schimbe odată cu intrarea în vigoare a acestei legi. Zi de zi, femeile din România sunt agresate și umilite prin hărțuire – sub toate formele sale – inclusiv în școli și universități, la locul de muncă, pe stradă, în transportul în comun și în instituții publice. De cele mai multe ori, hărțuitorii nu se opresc doar la abuzuri verbale sau gesturi. Hărțuirea nesancționată poate duce la forme grave de violență, iar acest lucru nu mai poate fi tolerat”, a declarat deputatul independent Oana Bîzgan.
Potrivit comunicatului, propunerea legislativă inițiată de Oana Bîzgan va rezolva două necesități majore ale cadrului legislativ actual: interzicerea tuturor formelor de hărțuire ce nu intră sub spectrul legii penale sau al relațiilor de muncă, precum și sancționarea lor.
Inițiatoarea mai precizează că orice contravenție menționată în propunerea legislativă nu va înlătura eventualul caracter penal al faptelor. Legea va fi aplicată de către ofiţerii, subofițerii și agenții din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, precum și de către polițiștii locali.
„Odată cu interzicerea expresă a hărțuirii inclusiv în spațiul public, hărțuitorii se vor gândi de două ori înainte, știind care sunt riscurile – scopul este unul preventiv. Am făcut primul pas, dar hărțuirea este un fenomen complex – lucrez la alte inițiative legate de acest subiect, inclusiv unele educative”, a declarat inițiatoarea proiectului.
Propunerea legislativă a fost semnată de 75 de parlamentare și parlamentari din toate formațiunile politice, atât de la putere, cât și din opoziție.
Sursa: stiripesurse.ro